Toamna noastră este primăvara lor: teatralitatea imposturii
“Despre impostură se tot vorbește în ultima vreme. Uneori cu patimă, alteori cu detașare clinică. De fiecare dată, totuși, este trecut cu vederea un detaliu esențial, care ține de felul în care acest fenomen se definește: orice impostor își creează un personaj, îl joacă fără efort, iar cei din jur devin publicul pasiv al unui scenariu de spectacol. Micii și marii impostori au în comun o abilitate histrionică, o forță de convingere bazată pe farmec personal sau tehnică bine studiată, un soi de efect hipnotic. Impostorii sunt actori de ocazie, iar cei care-i tolerează se transformă în spectatori fără voie ai unor farse. Adevărul dispare, iar falsul se instalează acolo unde bunul simț e abandonat.
Moliere, Gogol și Caragiale ne-au lansat avertismentele cele mai dure cu privire la acest proces. În teatru, prin teatru, acești autori ne vorbesc astăzi despre minciuna care se insinuează sub aparențele adevărului. Despre jocul de simulare și disimulare pe care, asemeni unui cabotin versat, îl practicăorice impostor. Despre pericolul de a rămâne nepăsători în fața celor care se simt bine doar atunci când mint, când exagerează, când se pretind a fi ceea ce nu sunt și nu pot să fie.
Acest fenomen al realității contrafăcute, cu toată fascinația lui pur teatrală, a fost subiectul unei noi ediții a dialogurilor noastre de la Teatrelli. Am vorbit despre scenă și despre scena lumii pentru a înțelege că, în definitiv, opusul imposturii nu e seriozitatea. Nici măcar competența. Opusul imposturii este adevărul.“ - Octavian Saiu
Cu ocazia acestei întâlniri, a fost lansat și un nou volum semnat de Octavian Saiu: „Efectul Tartuffe: fascinația teatrală a imposturii", apărut la Editura Paideia.
Pornind de la unele personaje din teatrul universal, cartea abordează câteva tipologii deja clasice ale imposturii spațiului public.
Sponsori: Crama Oprișor și Alouette Urban Bistro