Amor Amar - ANULAT - Teatrelli
Amor Amar - ANULAT
Bilete

de Pierre Sauvil

regia: Mircea Cornișteanu

„Cu ce gând plecăm după aproape două ore de bună dispoziție, provocată de două cupluri care trec printr-o criză ce se dovedește a fi doar un accident oricând repetabil? Cu gândul, credem noi, cei care am făcut spectacolul, că amorul - chiar atunci când ne poate lăsa un gust amar - este în cele din urmă dulce și merită să ținem minte acest lucru.” -Mircea Cornișteanu

“Amor Amar” este povestea a două cupluri prietene. Primul cuplu se bazează pe convingerea fermă că ceea ce-i ține împreună este lipsa totală a dragostei și indiferența reciprocă pe care o afișează permanent. Al doilea cuplu este unul tradițional, care se bazează pe iubire. Întâmplările prin care trec cei patru sunt pline de haz, iar despărțirile și reîmpăcările din final dovedesc faptul că viața în cuplu nu e tocmai simplă, doar că orice criză se poate rezolva cu bine.

Amor Amar este o producție Teatrelli.

Data premierei: 25 aprilie 2018

Durata: 2 ore

Cu: Monica Davidescu, Liviu Lucaci, Simona Popescu, Mircea Constantinescu

Traducerea: Radu Beligan și Liviu Dorneanu

Regia: Mircea Cornișteanu

Costume: Liliana Cenean

Scenografie: Stefan Caragiu

Asistent regie: Zoe Balan