
de/Loc de joacă
Biletede/Loc de joacă este un spectacol despre conexiuni, timp și întâlniri între generații. Despre împrietenire prin dans, cărți și universuri reale sau imaginare, explorate prin mijloace artistice și ludice. Conceput sub forma unui joc performativ, „de/Loc de joacă” parcurge hărți temporale și evenimente personale, profesionale și globale, transformând corpul într-o arhivă vie. Două generații, două perspective, două lumii se întâlnesc și își suprapun experiențele prin mișcare, povești și explorarea coincidențelor, construind o cartografie a memoriei colective.
Intențiile din acest proces de creație pornesc de la întâlnirea pe care coregrafa Mădălina Dan (44 ani) o are cu Matei Nițulescu (9 ani) și se dezvoltă în jurul temporalității proiectate spre trecut, viitor, prezent, prin borne temporale ale celor doi și (de)sincronizări de ani. Prin prezența și perspectiva unui copil de 9 ani, prezent pe scena culturală românească ca spectator și cursant, „de/Loc de joacă” își propune să documenteze un peisaj cultural în continuă transformare. Forma de arhivare activă este conturată într-un format interdisciplinar în dialog cu artistele Maria Mandea și Miruna Radovici pentru realizarea scenografiei ca boardgame și a costumelor, cu sound designerul Denis Bolborea, videograful Mihai Stan și curatoarea Alexandra Mihali.
Prin intersecția limbajelor artistice și a desfășurării sub forma unui joc performativ, spectacolul creează un cadru imersiv în care relația cu timpul se realizează prin coincidențe și conexiuni personale, memoria fiecărui performer în parte fiind suprapusă cu una colectivă, istorică. „de/Loc de joacă” devine o reflecție asupra unei prietenii dincolo de generații și a modului în care trăirile individuale pot deveni parte dintr-o istorie comună.
—
Interesată de coabitarea dintre artă și viață, Mădălina Dan dezvoltă formate prin care personalul și arta se conturează ca arhivă. În procesul de a-și documenta, colecta și auto-istoriciza în mod sistematic munca artistică, dar și patrimoniul personal, caută un raport mai direct cu timpul, cu contexte și transformări și cum pot fi ele reperate și contextualizate.
Mădălina Dan este coregrafă și performer, activă pe scenele internaționale, dar și foarte prezentă și implicată în contextul coregrafic local. Este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București și a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secţia Coregrafie; tot la UNATC a absolvit și un master în scriere dramatică. Între 1998 și 2003, a fost membră a companiei de dans „Oleg Danovski” din Constanţa. Între 2014-2016, a studiat în Berlin la HZ (Hochschulübergreifende Zentrum Tanz Berlin) în programul masteral SoDA (Solo/Dance/Authorship). În 2015, primește Premiul CNDB, iar în 2016 este Artistă asociată a Centrului Național al Dansului București. Este implicata in programul de mentorat din cadrul Academiei de Dans și Performance, program intensiv de educație și formare în dansul contemporan, desfasurat la Centrul National al Dansului. Lucrările sale au fost prezentate la Springdance Festival Utrecht, Balkan Dance Platform – Novi Sad, eXplore Dance Festival – București, Temps d’Images – Cluj, SouthBank Center & Chisenhale Dance Space – Londra, Fabrik Potsdam, Hebbel am Uffer – Berlin, TanzFabrik-Berlin, Tanzquartier Wien, Dance Theater Workshop – New York, Firkin Crane-Cork, Alta Theater – Praga, Art Stations Foundation – Poznan, Sophien Saale – Berlin, FFT Düsseldorf, Impulse Festival- Mulheim, Lyon Dance Biennale, Schauschpiel Leipzig, Hellerau – Dresda, Bozar- Bruxelles, Sarralves Museum of Contemporary Art- Porto etc.
Matei Nițulescu. Spectator dedicat și critic atent de dans contemporan și teatru, cursant conștiincios al workshop-urilor destinate profesioniștilor acestori lumi, performer, coregraf și actor pe scenele TNB, FNT, CNDB, ARCUB în spectacole proprii sau colaborări, membru onorific și prieten oficial al comunităților de artiști vizuali din București și o prezență obișnuită în atelierelor lor, consumator dependent de literatură și muzică. Matei a lucrat cu și a învățat de la toți prietenii care fac să se miște lumile lui. Matei a învățat și trăit mult în cei doar nouă ani de viață.
de/Loc de joacă
Un performance de Mădălina Dan
Cu: Mădălina Dan și Matei Nițulescu
Scenografie: Maria Mandea
Artist vizual costume: Miruna Radovici
Univers sonor: Denis Bolborea
Video: Mihai Stan
Lighting design: Andrei Ignat
Consultant artistic: Alexandra Mihali
Mulțumiri: Teatrul Masca, Teatrul Național
O producție creart / Teatrelli
Un prim execițiu al acestui spectacol a fost prezentat în cadrul ediției de anul trecut a Festivalului Național de Teatru - FNT, cu titlul „Fuga de dungi”. Spectacolul a fost dezvoltat la Teatrelli în perioada ianuarie - martie 2025, montarea finală a producției creart / Teatrelli va avea premiera pe 28 și 29 martie.