THE WALKS în cadrul expoziției RECONNECTING THE CITY (Timișoara) - Teatrelli
THE WALKS în cadrul expoziției RECONNECTING THE CITY (Timișoara)
Rezervă

Pe 19 mai, la ora 18.00, se va deschide la Galeria Park din Timișoara expoziția RECONNECTING THE CITY, parte din Neo Art CONNECT (NAC) – prima anuală de artă și știință.

Expoziția cuprinde și o instalație vizuală derivată din spectacolul-aplicație THE WALKS al multipremiatului colectiv de teatru Rimini Protokoll din Berlin, în co-producție cu creart/TEATRELLI și în parteneriat cu Goethe-Institut din București.

Zece studenți timișoreni la arte, respectiv Ioana Cionte, Felix Cionte, Alexandra Ștefan, Cristian Răzvan Uță, Loredana Ilie, Georgiana Șleam, Știube Alexandru, Peter Horațiu, Andreea Băban și Timotei Hotea, au fost invitați să parcurgă cele 10 Plimbări ale spectacolului-experiment și să-și descopere orașul din perspectivă performativă, experinețele lor (materializate în fotografii pe care aplicația te invită să le faci) fiind încapsulate într-o instalație creată special de Cosmin Paulescu (Cozo), sub forma unei hărți personalizate. Parte din instalație vor fi și lucrările concepute de artistul sibian Alexandru Cînean, prezentate în cadrul expoziției EYE SB-YOU! (FITS 2021) și recontextualizate pentru proiectul „Reconnecting the City”. Ochii pictaţi în lucarnele caselor din Sibiu, prin care orașul a devenit spectator al propriilor istorii, vor adăuga noi istorii și imagini, dintr-o altă perspectivă: atunci înregistrau în mod direct și ca un „spectator” obiectiv viața orașului, acum devin „spectatori” subiectivi care înmagazinează amintiri prin intermediul unei experiențe performative indirecte – „The Walks” ( http://teatrelli.com/event/the-walks/).

Artiști: Elena Aronoaie-Adorian, Anca Boeriu, Alexandru Cînean, Bogdan Matei, Cosmin Paulescu (Cozo), Răzvan Neagoe, colectivul Hauazkena Taldea coordonat de Begoña Vicario, Spania 

Curatori: Roxana Lăpădat și Andreea Sandu

NEO ART CONNECT - prima rețea, platformă națională, anuală de artă și știință, ediție pilot - a debutat în 2022 cu o serie de evenimente expoziționale și cu apelul de proiecte ce oferă șansa tinerei generații să beneficieze de burse și programe de mentorat, fiindinițiată de Galeria Galateca din București și Asociația Culturală Neo Art România și dezvoltată în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, având ca partener strategic Fundația9. Detalii pe www.neoartconnect.ro