Mon Cabaret Noir
Un spectacol de Răzvan Mazilu
„Mon Cabaret Noir” este un demers unic, complex și emoționant. Pornește de la povestea Anitei Berber – dansatoare, coregrafă, actriță și fotomodel de mare succes din anii 1920, epoca de aur a cabaretului. Deloc cunoscută la noi, a fost o personalitate avangardistă, rebelă și excentrică, cu un destin demn de un scenariu de film. Atunci când a început să pună în scenă Mon Cabaret Noir, coregraful Răzvan Mazilu s-a inspirat din poveștile și locurile pe care le-a descoperit vizitând Berlinul pentru documentare.Celebrul coregraf Răzvan Mazilu are un rol mut în spectacol, exprimat doar prin dans și expresie. Alături de el, pe scenă sunt actrițele Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică și Ana Bianca Popescu. Spectacolul durează o oră și 20 de minute și invită publicul să pătrundă în lumea cabaretului berlinez, încărcată cu erotism, viață de noapte, libertate sexuală totală, droguri și alcool, unde nimic nu este prea bizar și totul este permis pentru experimentare.
„Mon Cabaret Noir provoacă prin erotism și sondează părțile întunecate ale personalității noastre. Provoacă, în primul rând, ideea de libertate – aș putea spune că este o pledoarie pentru libertatea ființei, o ființă scuturată de toate prejudecățile și toate regulile pe care societatea le impune. Este un gen de demers cu care publicul nu este obișnuit: un spectacol total, cu teatru, coregrafie, muzică și foarte multă culoare. Este făcut cu profesionalism, am încercat să ridicăm o ștacheta în această idee a spectacolului total. Este foarte bine documentat și, nu în ultimul rând, îmi place să cred, temele și ideile din spectacol ating niște corzi neștiute sau uitate din sensibilitatea spectatorilor.” , a declarat Răzvan Mazilu.
Data premierei: 29 septembrie 2015.
Durata: 80 de minute
Spectacolul nerecomandat persoanelor sub 16 ani.
Concept, regie, coregrafie, costume: Răzvan Mazilu
Cu: Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu, Răzvan Mazilu
Decor: Romana Țopescu și Dragoș Trăistaru
Sound design: Mihai Dobre și Gabriel Baruta
Texte: Dan Mihu, Salvador Dali, Edith Piaf, Joe Jenčík
Asistent regie-coregrafie: Silvia Călin
Light design: Alin Popa
Make-up Artist: Dora Codiță `
Pregătire muzicală: Ana Cebotari