TRANZACȚII - Teatrelli
TRANZACȚII
Bilete

Un performance work in progress

Regia: Krisztián Kiliti
Dramaturgia:
Ioana Hogman
Cu: Ela Ionescu, Alex Mirea, Denisa Nicolae, Maria Teișanu și Cecília Trabalka

„Tranzacții”, în regia lui Krisztián Kiliti și dramaturgia Ioanei Hogman,  aruncă o privire asupra nevoilor, dorinţelor, dar şi decepţiilor noastre, prin lentila unor meserii care implică experienţa apropierii. Demersul spectacolului lansează întrebări despre ce altceva se găsește, de fapt, în spatele unei tranzacţii atunci când plătim pentru un serviciu, dincolo de produsul concret şi suma aferentă. 

Producția work in progress „Tranzacții” este structurată sub forma unei serii de 5 performance-uri / lecturi performative de tip unu la unu  (câte 1 spectator și 1 performer), fiecare reprezentație având o durată de aprox. 25 minute.

Cele cinci texte sunt inspirate din interviuri şi discuţii cu profesionişti din domenii ca sănătatea mentală, munca sexuală, masaj, sport şi muzică. Ceea ce vă propunem este un blind date cu una dintre aceste poveşti, urmând a vi se dezvălui pe parcurs domeniul din care face parte. Dincolo de lentila aferentă meseriei, aici are loc o întâlnire între doi oameni.

Spectacolul face parte dintr-o serie de cinci proiecte concepute în luna octombrie 2021, în cadrul atelierului inițiat de Festivalul Internațional dedicat Tinerilor Regizori – Theatre Networking Talents (TNT), organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și coordonat de regizorul Bobi Pricop, în parteneriat cu programul New Stages Southeast al Goethe-Institut.

Prima etapă a producției work in progress „Tranzacții” a avut loc în 9 și 10 aprilie, în intervalul orar 16:00 – 21:00.

Programul celor 5 performance-uri 1:1, în 9 și 10 aprilie:

16.00 – 16.25 / 16.30 – 16.55:
Titlu performance: Yumi-Oh/ O poveste despre dragoni
Performer: Ela Ionescu

17.00 – 17.25 / 17.30 – 17:55:
Titlu performance: Yahel/ O poveste despre electricitate
Performer: Maria Teișanu

18.00 – 18.25 / 18.30 – 18.55:
Titlu performance: Yorgos/ O poveste despre măslini
Performer: Alex Mirea

19.00 – 19.25 / 19.30 – 19.55:
Titlu performance: Aurora/ O poveste despre cosmos
Performer: Denisa Nicolae

20.00 – 20.25 / 20.30 – 21.00:
Titlu performance: Traila/ A story about a bridge (performance în limba engleză)
Performer: Cecília Trabalka

Distribuția a fost selectată în urma unui casting la care s-au înscris peste 70 de actrițe și actori.

Nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

-----

Poiectul „Tranzacții” este rezultatul unui workshop desfășurat la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, între 18 și 22 octombrie 2021, în cadrul TNT X New Stages Southeast, unde tineri dramaturgi și regizori au lucrat timp de trei zile alături de mentorii Rebekka Kricheldorf și Cristian Popescu, curatorul proiectului fiind regizorul Bobi Pricop

Cele 5 proiecte rezultate în urma atelierului au fost prezentate într-un showcase online în octombrie 2021, la care au participat managerii teatrelor partenere – Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu – Sectia Germană, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț și Teatrelli. Fiecare proiect a fost adoptat de către un teatru partener, iar cele cinci echipe regizor-dramaturg au intrat în perioada de dezvoltare a pieselor rezultate prin sesiuni de lucru împreună cu echipele teatrelor partenere. Ulterior, proiectele pot fi dezvoltate, de asemenea, pentru a intra în repertoriul teatrelor producătoare, iar cele mai bune lecturi performative/spectacole rezultate vor fi prezentate în Germania în etapa finală a proiectului „New Stages Southeast” în 2023.