Băiatul văduvă
Concept și regie: Eugen Jebeleanu
RECENZII:
„Nu sunt la primul spectacol regizat de Eugen Jebeleanu și, mai mult ca sigur, nici la ultimul. Face ce face și ieși de la spectacol altfel de cum ai intrat; se schimbă ceva în tine cât timp asiști, te provoacă să ieși din zona de confort și să mergi pe un drum total necunoscut. Oricât de mult te-ai mobiliza înainte de începerea spectacolului, tot ți se întâmplă, semn că Eugen Jebeleanu nu face rabat de la calitate. Băiatul-văduvă e un spectacol al emoțiilor, al luptelor cu propriile neputințe și al nevoii de recunoaștere. […] îl recomand ca pe un must see” – Nona Rapotan în BOOKHUB
„Băiatul văduvă după Tom a la ferme de Michel Marc Bouchard a redefinit sala, spațiul de la Teatrelli. A dus pe muchie de cuțit și uneori dincolo de lamă povestea teribilă a unei familii complicate, prinsă între prejudecăți, cutume, violență și iubire. Cu mirosul în nări al unui fîn tăvălit la vedere încoace și încolo, Eugen Jebeleanu face mai mult decît un laborator-vivisecție de stări, de scoateri din eu-ul comod, imediat atît al personajelor, cît și al tipului de joc al actorilor Vlad Bîrzanu, Alexandru Chindriș, Mihaela Sârbu, Cosmina Stratan. În cercetările pe care le face Jebeleanu pe un text, relația acestuia cu spațiul și cu actorii, există un univers de autor care mă fascinează.” – Marina Constantinescu în România literară
„Spectacolul lui Jebeleanu începe ca o lectură într-un spațiu gol, neutru, neteatralizat, care corespunde faptului că cele două lumi, urbană și rurală, nu se cunosc. Familia celui mort nu știe nimic despre viața acestuia, iubitul lui nu îi cunoaște familia. De asta, nimeni nu-i rostește numele, el este depersonalizat, un necunoscut. Acest vid de informații se traduce printr-o schiță de spectacol. Dar pe măsură ce lumile se intersectează, personajele se încarnează, corpurile inerte capătă tonusuri erotic – agresive, spațiul se umple de teatralitate (și de fân), lectura devine spectacol. Chiar și câinele care urlă sinistru apare în spațiul de joc, e adevărat, într-o variantă adorabilă, Uber, care va cuceri publicul.” – Oana Stoica în Scena9.ro
„Delicat. Acesta e adjectivul care ar putea descrie poate cel mai bine tema piesei lui Michel Marc Bouchard, Băiatul-văduvă (în original Tom à la ferme, traducerea Diana Nechit si Eugen Jebeleanu). Delicat e și modul în care spectacolul creat de Eugen Jebeleanu introduce publicul în subiect, lăsând intenționat la vedere pârghiile de construcție ale producției jucate la Teatrelli […]. Nu știu în ce măsură spectacolul a avut efectul scontat asupra celor din sală, dacă ei au devenit mai deschiși sau mai toleranți după ce l-au văzut, asemenea transformări nu se întâmplă neapărat peste noapte, dar esențial rămâne faptul că producția creează un spațiu pentru un alt tip de dramă, un alt tip de suferință și chiar alt tip de violență decât cea general acceptată în normativele sociale și deschide, implicit, o conversație în care se aud diferite feluri de voci, altele decât cele dominante.” – Cristina Modreanu în Revista Scena.ro
„În „Băiatul văduvă” situațiile sunt magistral construite, într-un registru care ține de relativitatea și fragilitatea sentimentelor și a ambiguității, pe fondul unei tristeți profunde, care vine tocmai din faptul că iubirea și certitudinea sunt relative.” – Georgiana Ene în Ziarul Metropolis
„Spectacol rotund, puternic, emoționant (mai ales datorită picturalității scenelor și implicațiilor alegerilor personajelor), Băiatul văduvă vorbește convingător măștilor cu care adesea ne confundăm. Eleganța proverbială a artistului Eugen Jebeleanu e de asemenea prezentă. Și totuși, chiar și în cazul unuia dintre cele mai bune spectacole din portofoliul acestui atât de admirat și premiat regizor, senzația care persistă e că între omul Jebeleanu și regizorul Jebeleanu e încă de găsit o lungă serie de măști. Că, deși spectacolele au, la prima vedere, o pronunțată nuanță personală, aceasta se dovedește, până la urmă, a fi desenată cu multă pricepere, talent și eleganță de cineva care se ferește, se teme, se ascunde.” – Mihai Brezeanu în LiterNet
