Hașteg
Rezervă„Hașteg” este un spectacol despre agresiunea imaginii perfecte și despre presiunea de a fi „fericiți”. Spectacolul face referire la faptul că simțim nevoia să ne etichetăm trăirile, viața – totul este „#feelingblessed”, să imităm în viața reală hashtag-urile din social media, să credem că perfecțiunea este o obligație, ca și când ar fi ceva profund în neregulă cu noi în momentele inerente în care nu suntem fericiți. Astfel, ajungem să disimulăm adevărul până la a ne minți pe noi înșine. Hașteg este povestea cuplurilor contemporane, într-o eră în care monogamia a devenit o utopie și interacțiunea reală a fost înlocuită cu dragostea tip fast food, într-o „piațetă” vastă pe care cu toții o avem la îndemână, imediat, doar la un click distanță.
Încă din faza de scriere a textului, Elena Voineag și Dana Rotaru au gândit o derulare filmică, cu accente de stand-up, atât la nivelul replicilor, cât și în structura dramaturgică. Actorii joacă atât pe scenă (spațiul personal), cât și în sală (spațiul social), jonglând cu planurile obiectiv-subiectiv.
După premiera de la Teatrelli, spectacolul s-a jucat la Cercul Militar Național, fiind preluat apoi de The Fool, unde se joacă și în prezent.
Cu: Ana Odagiu, Denis Stefan, Elena Voineag, Ionuț Ionescu, Dana Rotaru, Răzvan Nicolae Raduta, Ana Pasti; Regie: Dana Rotaru; Muzică originală: Tică Alexe; Decoruri: Valentina Voineag; Costume: Liana Obancea; Sunet și lumini: Cristi Călinescu și Petre Osman