
Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu
RezervăTEATRU, PROPAGANDĂ, MANIPULARE: SPECTACOLUL INFORMAȚIEI ȘI REALITATEA DEZINFORMĂRII
Invitate: Gianina Cărbunariu și Emilia Șercan
Există o teatralitate aproape inerentă a spațiului public. A sferei politice, mai ales. Cu personajele ei parcă desprinse din piese mai vechi sau mai noi, cu actori mai mult sau mai puțin talentați, cu amestecul misterios de minciună și adevăr, cu aplauze la scenă deschisă, cu tot arsenalul de simulare și disimulare specific unui spectacol al aparențelor. Uneori, totul pare un simplu bâlci. Alteori, o montare jucată de histrioni versați. De fiecare dată, ceva ne transformă în simpli spectatori și această postură de relativă neutralitate devine premisa unui întreg mecanism de manipulare căruia nu-i putem rezista. Avea dreptate Brecht, când spunea că orice public e predispus spre abandonul lucidității fie și numai pentru că își asumă rolul de a privi și asculta.
Astăzi, mai mult decât oricând în istoria umanității, actul de a privi și asculta spectacolul politic este acompaniat de o serie de experiențe care ne influențează judecata și puterea de decizie. Bombardat de mesaje online, supus unui atac informațional orchestrat cu precizie metronomică, omul contemporan trăiește iluzia libertății într-un climat al constrângerii. Epoca post-adevărului a început. Și nimeni nu știe cum se va sfârși. Strategiile manipulării și delirul propagandei se hrănesc din pasivitatea aceleiași condiții de spectator prizonier de bună voie într-un univers al minciunii atât de convingătoare încât nu mai poate fi distinsă de adevărul cel mai adevărat. Teatrul lumii se consumă în regim mediat, pe ecrane care contrafac până și realitatea imediată.
Despre asemenea subiecte actuale va fi vorba într-o ediție de vară a dialogurilor noastre de la Teatrelli. Ce înseamnă propaganda? Cât de gravă este dezinformarea? Exista în ambele ceva teatral, implicit sau explicit, ceva care ne seduce în mod irezistibil? Ce șanse mai are adevărul? Poate cumva teatrul, artă a minciunii prin excelență, să ne ajute să-l regăsim? Invitate sunt Emilia Șercan, jurnalista care a deconspirat unele dintre cele mai grave forme de impostură din politica românească, și Gianina Cărbunariu, artista care nu încetează să dezvăluie prin teatru ceva esențial despre lumea noastră, așa cum e ea. Împreună, vom vorbi despre șansele pe care luciditatea încă le are într-o lume potopită de știri contrafăcute și amenințată de irațional. Dar și despre teatru, ca un posibil refugiu al celor puțini în calea celor mulți. Din ce în ce mai mulți.
Octavian Saiu