Ana Bianca Popescu - Interviu pentru Zile și Nopți
„În spectacolul ăsta noi nu avem text, adică e totul poezie, metaforă după metaforă după metaforă, nu avem scene directe, dialog clar între oameni, şi atunci se creează un altfel de univers, o atmosferă care se bazează pe emoție. Am discutat cu Răzvan și am ajuns la ideea că orice gest, orice privire, orice răsuflare, orice întoarcere, trebuie să comunice, să explice o situație iar asta este foarte greu pentru că, pe lângă cântec, eu am foarte multe scene în Maria în care nu am ceva de spus, cântă Lucian [Ionescu] sau vorbește Visu, spiritul, despre ce se întâmplă cu Maria, și atunci eu trebuie să arăt altfel ce se întâmplă cu personajul în timpul ăla. Bineînțeles că am mai avut roluri care nu dialogau și doar acumulau ce se întâmplă pe scenă dar aici, nu știu, totul e în filigran făcut, totul e la gest, şi așa vreau să cred că se creează atmosfera, prin emoție și prin atenția la tot ce croșetezi pe lângă vorbele, cântecul și coregrafia propriuzisă. Asta mi se pare extrem de ofertant dar și foarte greu: trebuie să exiști fără să ai ceva de spus, să fii acolo cu toată ființa și cu toată emoția fără să spui și, dintr-un preaplin, ajungi să cânți și să nu vorbești. Eu asta îmi traduc în muzică... atunci când vine momentul să cânt personajul nu mai poate să tacă, e prea puțin să vorbesc și atunci cânt pentru că încărcătura e mult prea mare. ”
Ana Maria Popescu despre spectacolul „Maria de Buenos Aires” într-un interviu cu Ioan Big pentru Zile și Nopți.