Privitor ca la teatru: despre arta de a descoperi scena și lumea
„Ce înseamnă a fi spectator? Există o artă de a privi ca la teatru? Fiecare dintre noi putem încerca să urmărim un spectacol – al lumii, al scenei, al fiecărei zile – însă nu oricine pătrunde taina de a descoperi un univers prin actul participării, prin prezență. Prin sacrificiu, chiar. De multe ori considerată o postură pasivă, un fel de neutralitate asumată fără voie, condiția spectatorului este însăși esența teatrului. Nici cuvintele dramaturgilor, nici ideile regizorilor, nici măcar jocul actorilor nu ar avea sens fără talentul de a privi și de a asculta al celor care nu se simt acasă cu adevărat decât acolo, în întunericul tandru al unei săli. Acolo și nicăieri altundeva. Despre puterea de a iubi scena fără a râvni la luminile rampei, despre savoarea posturii misterioase a celui care aplaudă fiindcă știe de ce, se vorbește prea puțin. Și e nedrept.
O ediție a Dialogurilor noastre care vă este dedicată – dumneavoastră, fiecăreia și fiecăruia dintre spectatorii teatrului, umbrele discrete rămase peste fotoliile elegante sau în scaunele simple din nenumărate spații ale miracolului. Ce amintiri se păstrează în noi după atâtea spectacole văzute? Ce urme lasă ele în gândurile și sufletele noastre? De ce ne place așa de mult să fim privitori la teatru și ca la teatru? Asemenea subiecte au fost discutate alături de patru invitați speciali, spectatori de elită ai acestor timpuri: E.S. David Saranga (Ambasadorul Israelului la București), Gilda Lazăr (Organizatoarea Întâlnirilor JTI), Andreea Sandu (Fondatoarea și curatoarea Galeriei de artă contemporană și design GALATECA) și Tudor Giurgiu (Regizor de film și Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF). Împreună, vom sărbători Ziua Mondială a Spectatorului – fără anunțuri pompoase și mesaje oficiale, dar cu încrederea că o merităm pe deplin. Fiecare. Împreuna.” - Octavian Saiu
În contextul acestei ediții a Anotimpurilor dialogului despre teatru a avut loc și lansarea a două volume semnate de Octavian Saiu: „Arta de a fi spectator” (Colecția Yorick – Editura Nemira, București) și „Phèdre. D'Euripide à Racine, de Sénèque à Sarah Kane” (Lansman Editeur, Bruxelles).