Primăvara unei noi epoci teatrale: realitate și multimedia pe scena contemporană - Teatrelli
Primăvara unei noi epoci teatrale: realitate și multimedia pe scena contemporană

Invitați: Bobi Pricop, Chris Simion-Mercurian, Carmen Lidia Vidu, Andreea Ciocîrlan și Emanuel Pârvu

„Teatrul a traversat toate schimbările posibile și a trecut prin toate experimentele imaginabile. Aproape nimic nu pare că a rămas neexplorat. Și totuși… Ca oglindă a lumii, această artă își regenerează constant mijloacele, își adaptează temele și își orientează căutările spre ceea ce existența însăși oferă ca noutate permanentă. Scena de astăzi se redefinește prin relația cu două dimensiuni pe care le integrează la fel de organic: realitatea prezenței și imaginea digitală, corpul și tehnologia.

Există artiști care văd în teatru un refugiu și trăiesc nostalgia ritualurilor primordiale, fără nimic din invazia modernității. Inspirați parcă de visul lui Artaud, pe urmele lui Grotowski, ei încearcă să reapropie teatralitatea de originile ei și ale umanității. Fără nimic altceva decât puterea corpului de a comunica prin energie și de a se povesti prin prezență. Asemenea creatori refuză ispita noului și se atașează de ceea ce e străvechi sau chiar dincolo de timp.

De partea cealaltă, sunt artiștii însetați de contemporaneitate, privind mereu spre ceea ce va veni. Ei fac un teatru super-modern, racordat la tehnologiile de ultimă oră și destinat sensibilității unor noi generații. Operele lor sparg canoanele reprezentării prin curajul de a transforma scena într-un spațiu aflat între real și posibil, la granița virtualului. Pentru asemenea spirite înrudite mai degrabă cu Brecht, multimedia nu este o amenințare, nici măcar o provocare, ci o nesfârșită sursă de inspirație.

Despre ambele categorii, adică despre radicalitatea acelor poetici care renunță la discursul călduț al montării unor texte cu mijloace previzibile a fost vorba în cea de-a doua ediție a Anotimpurilor dialogului despre teatru de la Teatrelli. Invitații mei au fost cinci regizori români care fac teatru și din pagini de carte, și din ecrane digitale, fiindcă miza lor ramâne întâlnirea cu celălalt sub semnul prezenței și al prezentului.” - Octavian Saiu