Ziya Azazi & Claudio Bettinelli: Performative Lecture ”Kismet”
Coregraful și dansatorul Ziya Azazi, alături de compozitorul și performerul Claudio Bettinelli au prezentat, în premieră la Teatrelli, spectacolul Kismet sub forma de performative lecture, reunind astfel atât partea de performance, cât și o importantă componentă explicativă despre cum au construit spectacolul.
Evenimentul s-a desfășurat în limba engleză, adresându-se atât oamenilor de teatru din zona dansului, a teatrului-dans și a muzicii, cât și publicului larg, pasionat de spectacolul de teatru și dans contemporan.
Kismet a avut premiera la Portimao (Portugalia), în mai 2018. În construirea spectacolului, care pornește de la Bolero-ul lui Ravel, Ziya Azazi și Claudio Bettinelli au încercat să dea naștere unui dialog experimental între corp, mișcare și sunet, folosind o paleta largă de medii: de la echipamente primitive până la procesoare digitale de sunet de ultimă generație.
Inspirat de abordarea coregrafică minimalistă a lui Maurice Béjart, atunci când a pus în scenă Bolero-ul lui Ravel, Ziya Azazi aduce în ”Kismet” propriul său vocabular coregrafic, încercând, totodată, să contribuie la crearea unui nou limbaj – un limbaj în care deconstrucția muzicii se realizează în corespondență cu mișcările corpului.
Kismet: https://www.youtube.com/watch?v=PuqdeOKG3zo
Despre Ziya Azazi
Ziya Azazi s-a născut în 1969 în Antakya (Turcia), iar din 1994 s-a stabilit în Viena. În 1999 a primit o bursă danceWEB, fiind, totodată, desemnat de către Ballet International Magazine drept „cel mai remarcabil dansator al anului în Austria”.
Între 2000 și 2002 a colaborat cu Wiener Volksoper (Austria), Theaterhaus Stuttgart (Germania) și Grand Théatre de Genéve (Elveția). În 2004 a lucrat cu Jan Fabre/Troubleyn, iar între 2005 și 2007 a făcut parte din proiectul „d'Orient” al Compagnie Thor. De asemenea, a colaborat cu numeroși artiși de renume, precum: Cem Ertekin, Aydin Teker, Sebastian Prantl, Philippe Arlaud, Anne-Marie Gros, Ismael Ivo, Marcia Haydee, Yoshi Oida sau Thierry Smits. Printre festivalurile la care a participat se numără: Liteside, Amsterdam; Danse en Ville, Bruxelles-Luxemburg; KIT, Copenhaga; Polyzentral, Hamburg; I-DANS Solists, Istanbul; Les Eclats Choreographiques, Niort; Bienala de Dans de la Veneția.
Totodată, din 1999 a creat propriile sale spectacole coregrafice, care au făcut înconjurul lumii: “Dervish in Progress” (2004 / Barcelona), “’Azab” (2005 / Sao Paulo),“Icons” (2007 / Grenoble) - în colaborare cu muzicianul Serge Adam (FR), solo-ul “Ember” (2010 / Valladolid), ”Energy” (2012 / Toulon), ”Bolero” (2014) sau ”Kismet (2018, Portimao).
Pe lângă performance-uri, Ziya Azazi a susținut numeroase workshop-uri în întreaga lume, împărtășindu-și experiența și cunoștințele cu publicul în spații academice și non-academice.
Despre Claudio Bettinelli
Claudio Bettinelli abordează mai multe stiluri muzicale: de la clasic la contemporan, muzică de teatru, improvizație și muzică electronică.
S-a născut în 1976 la Livorno (Italia), s-a stabilit însă la Lyon (Franța). Este percuționist, solist și membru al Ansamblului Orchestral Contemporan din Lyon. A colaborat cu ”Centre Tempo Reale” (fondat de Luciano Berio), Orchestra Națională din Lyon, Opera Națională din Lyon, Musicatreize, Ansamblul Odyssée și a făcut parte, timp de trei ani, din UBS Verbier Festival Youth Orchestra (Elveția). De asemenea, este membru al ansamblului Mezwej, condus de Zad Moultaka, și este co-fondatorul trio-ului de percuționiști „Trio de Bubar”.