„Când este folosită, aplicația The Walks devine o instalație performativă audio în care ascultătorul este parțial și performer. Sunt (cel puțin) trei lucruri bune în The Walks. Unul este concentrarea atenției asupra mediului în care funcționăm, perceput de regulă ca o imagine de fond ignorată. Performance-ul scoate ascultătorul din rutina zilnică și îl face să exploreze spațiul fizic în care se mișcă. Altul este discursul audio – excelentă varianta în limba română, inclusiv universul sonor – care ghidează inteligent ascultătorul în spațiu și îi oferă informații consistente, unele dintre ele generând reenactement-uri. […] Un alt atu este o conștientizare a corpului în spațiul public – ce mesaje poartă, cum acționează, ce roluri i se atribuie etc. În The Walks, spațiul public, activitatea în acest spațiu și corpul sunt instrumente de investigare a realităților politice și a mișcărilor sociale. […] Mutațiile pe care le produc aceste noi formate în domeniul performativității sunt majore, dincolo de conținutul lor artistic propriu-zis, și pot avea consecințe pe termen lung.” – Oana Stoica în Scena9.ro

„O idee interesantă și pentru vremuri normale, The Walks devine o formă de a experimenta spectacolul absolut vitală în aceste timpuri.[…] Suntem implicați, activați, suntem luați parteneri la construcție, nu suntem tratați ca subiecți pasivi care doar urmăresc un ghid. Pe nesimțite, plimbările ghidate devin adevărate lecții de istorie, de arhitectură, de urbanism, de pshihologie, de dezvoltare personală. În plus, la un nivel mai profund, activarea imaginației e operată sonor, un întreg univers desfășurându-se din căști în urechile noastre, în spatele vocilor  actorilor: șoapte, foșnete, zgomotul naturii, vocea apei, claxoanele orașului alcătuiesc un plan nevăzut dar care ne acționează eficient imaginația „pictând” decorul fiecărei plimbări, fără a-l copia pe cel real, adesea mai puțin bogat decât cel creat de autorul sound-ului.” – Cristina Modreanu în Scena.ro

„No spectator-participant can ignore the significant detail that they are invited to join an experience with a certain degree of playfulness, being drawn into it, lured, enchanted by the single element that remains as dramatic as the body itself: the human voice. Different from its use in ars acustica, radio drama or conventional apps, the voice in The Walks is a constant reminder of a specific form of communication, the aural imprint of performativity, inextricably linked and surviving in the digital universe that celebrates both the old and the new. In the uninviting context of a busy street or in the tranquillity of a park, the voice becomes the personal guide while – or, rather, because – it remains a clearly dramaturgical device. Had it been a simple message-carrier and not an artistic means of communication, it would instantly turn into the cold, mechanic tune of an ordinary channel. However, what makes it far more than that is not merely the talent or the technique of those speaking through the earphones, but the spectator’s incontrovertible perception of that level of theatricality imbedded in it by default.

The spectator is no longer a spectator, thanks to a fictional agreement with the voice to which they listen. In every context, they are invited to use not only their gaze, but their imagination and sometimes even their body, in order to complete the cycle of what each story tries to convey. Political messages are subtly alluded to. Gestures are suggested. Buildings and surroundings are turned into theatrical sets. All these performative instalations are possible thanks to the ways in which the spectator-cum-actant unleashes their own creativity in order to complement that of the artists. Everything is based on a shared understanding of a theatrical vocabulary that is at once integrated into, and transcended by each scenario. In order to be blurred, boundaries must exist in the first place.” – Octavian Saiu în Critical Stages/Scènes critiques – The IATC Journal