Recenzie - Teatrelli
Dușmănie v.2.0.

Un spectacol scris și regizat de Gabriel Sandu

RECENZII:

„[…]cei trei se susțin excelent unul pe celălalt, fiecare împrumută de la celălalt energie și forță, astfel încât spectacolul nu trenează, are cursivitate. Excelentă comunicarea cu sala a celor două actrițe, se simte experiența jocului în diverse spații și formule dramaturgice.” – Nona Rapotan în BOOKHUB

„Spectacolul Dusmanie v.2.0. E ceva vindecator în a le da oamenilor un obiect al urii lor poate fi privit din mai multe unghiuri. Vârsta și experiența de viață a spectatorului  par a fi cheile de receptare. Pentru cei tineri, pentru care Epoca de aur este doar o pagină de istorie, spectacolul pare a avea ca teme principale raportul dintre realitate și ficțiune, modul în care notorietatea, mass media influențează viața celor ce cad sub vraja lor, dar și lupta pentru a deține controlul în relațiile interumane prin manipulare, minciună sau intimidare. Pentru cei care am trăit parte din viață în colivii însingurate, spectacolul răscolește amintiri tăioase, rușini ascunse, revolte inutile.

Un astfel de text, o astfel de piesă precum cea jucată la Teatrelli este un act necesar și poate chiar reparatoriu.” – Alina Maer în Scene și cuvinte

Dușmănie v.2.0. E ceva vindecător în a le da oamenilor un obiect al urii lor este un spectacol cât se poate de viu și prezent. Gabriel Sandu a reușit să ia un subiect de care cu toții ne-am săturat, deoarece l-am văzut adaptat atâtea feluri pe scena de teatru din țară, și l-a făcut să arate complet nou, de parcă nu l-am mai văzut niciodată. […]  Mihaela Teleoacă, de la început până la final, face publicul să treacă de la empatie la ură, de la durere la râs.  Forța cuvintelor este susținută și de o gestică și mimică care nu au cum să treacă neobservate. De cealaltă parte, carismatică și energică, Oana Pușcatu cucerește sala din prima secundă și nu știi la ce să te aștepți mai departe. La fel ca partenera sa de scenă, are puterea să te aducă de la râs la plâns în orice secundă, când te aștepți mai puțin […] Spectacolul este o experiență interdisciplinară, un act social și un exemplu pentru nevoia teatrului de a fi mereu gata pentru schimbare. Mai este și poezie în text. Tânăr prin interpretare. Ancorat în realitate prin tehnologie.” –  Diana Parpalea în d’E-pîn-geac

„[…] spectacolul în ansamblul său este neverosimil de bun. Producția a fost impecabilă, elementele multimedia s-au legat perfect,  […] totul a curs firesc, lin, plăcut, lăsând spectatorul buimac într-o ceață a naibii de plăcută.” – Radu Preda în B365.ro 

„Este un demers artistic care îndeamnă la conștientizare și acceptare a ceea ce am trăit colectiv și individual, într-o manieră lucidă, fără lacrimi și tristeți. De chestionare a însuși adevărului, și a formelor pe care le poate îmbrăca ura. De vindecare, dacă vreți, de toată furia și durerea. […] Ce face spectacolul ăsta atât de atrăgător și captivant în opinia mea, pe lângă textul foarte bun, sunt ritmul, constant timp de o oră și jumătate, și interpretarea impecabilă a actorilor.“ – Ileana Andrei în ileanaandrei.ro 

„Cei trei actori – Mihaela Teleoacă (Ioana), Oana Pușcatu (Alina) și Alex Mirea (Andrei), la care se poate adăuga și apariția ‚fotografului’ Liviu Ungureanu […] trimit spre noi spectatorii o poveste foarte clară despre viața ‚aristocrației’ comuniste, lumea comunismului lui Ceaușescu. Poate mulți oameni din ziua de azi nu asociază acest nume cu dictatura și nici nu știu despre valurile de lux (la standardele acelor vremuri) în care trăiau ‚preferații’ regimului, în mijlocul unei lumi zdrențăroase, izolată. Gabriel Sandu, deși foarte tânăr, ne face să ne întoarcem privirea la anii din spatele nostru, indiferent dacă am trecut direct prin anii comunismului și am uitat, puțin sau mult, sau dacă experiența noastră e mediată de informații aflate din felurite surse, mai mult sau mai puțin credibile, despre acei ani. […] Felul în care o interpretează Mihaela Teleoacă pe Ioana, această figură din ceară (uneori întâlnim pe stradă aceste figuri din ceară demne de muzeul Tussaud, care-și păstrează și vestimentația de atunci, chiar cu mândrie…) este tulburător de potrivit. […] Oana Pușcatu convinge prin tot ce aduce pe scenă: dinamism, zâmbete, mișcări când duioase, când rupând ritmul amintirilor, când ne scoate din ale noastre cu vocea ei surprinzător de muzicală. […] Alex Mirea interpretează cu discreție și liniște acest personaj pe care ai vrea să-l îndrăgești (cred că este meritul actorului!), dar nu poți pentru că este prea ezitant, prea atașat de ‚bunica’ sa. […]

 

Regia lui Gabriel Sandu merge mână în mână cu scenariul scris tot de domnia-sa și face ca, împreună cu imaginile video ale Anei Cârlan, lumina așezată frumos de Ștefan Vasilescu și muzica bine armonizată de Xenti Runceanu, să avem mai mult decât un spectacol de teatru, să avem decupajele bine legate ale unui film. Un film zguduitor în cele din urmă. Și totuși… Gabriel Sandu aduce nevoia de iubire, nu de dușmănie. Povestea spectacolului este, poate, începutul unei înțelegeri, a unei împăcări între noi. Poate! Să avem răbdare!” – Octavian Neculai în LiterNet