„Doamne, Andrei, ce spectacol ai făcut! Merg prin casă, închid și deschid fereastra, mi-e frig și mi-e cald, mi-e lumină și mi-e umbră. Acum nu vreau să scriu impersonal și didactic, îmi dau voie să fiu lunatică și patetică și să spun că ai îmbrăcat cuvintele vii și nărăvașe ale Alexandrei F.într-o țesătură moale și fină, de ne-am înecat cu toții în cutele sale tandre. Te-ai chinuit degeaba să îți îmbraci Zeițele în haine scumpe. Tot le-am văzut trupurile frământate de timp, tot le-am atins mușchii încordați, tot le-am simțit sângele aprins și pulsul accelerat. Mătăsurile nu le-au acoperit goliciunea. S-au predat în fața noastră, s-au lăsat adulmecate, pipăite, cercetate de ochii noștri hulpavi, de întrebările noastre curioase. Curajoase Zeițe! Și mândre, și greu de dat jos de pe soclul ridicat de propriile degete, fibre, lacrimi. Niciodată spre ușa din dos, niciodată pe banca de rezerve.” – Alina Maer în Scene și cuvinte

„Alexandra Felseghi a țesut o poveste după situațiile de viață, luptele, conștientizările, punctele de cotitură din cariera a trei actrițe cunoscute prea puțin în afara teatrelor în care joacă, dar aplaudate în comunitățile lor. Și, Doamne, ce generoase au fost aceste femei să împartă momente nevralgice din viețile lor. Fără dramă, doar viață. Este, practic, imposibil, să nu te regăsești prin poveștile lor ca femeie, și dacă nu ești actriță.” – Ileana Andrei

„Un spectacol – introspecție în viața știută sau mai puțin știută a actrițelor din provincie și, extrapolând, în viața femeilor în diferite job-uri. Un text scris excelent, actrițe – zeițe și regie cu magie semnată de Andrei Măjeri. Trei actrițe din trei teatre diferite vin și își spun poveștile documentate din viețile lor în fața publicului. Lasă la vedere acea graniță fină dintre privat și public și aduc la rampă magia scenei, dar și realitățile vieților personale. Este un spectacol în care râzi și plângi, plângi și râzi și care chestionează subiecte contemporane. – Georgiana Ene

„Trei actrițe din trei teatre din trei orașe diferite, trei femei trecute de prima tinerețe dezbrăcate de pieile personajelor lor, trei voci pe care se spune cu multă duioșie, umor și autoironie povestea care stă în spatele succesului de sub luminile rampei, declinat la feminin. Cele mai noi cuceriri ale lui Andrei Măjeri, aduse ingenios împreună pe scenă din culisele teatrului și vieților personale într-o poveste emoționantă, un confesional verde-n freză, un pumn în plexul condiției actriței din teatrul românesc care a rămas cu răsuflarea tăiată.” – Luciana Antofi în lucianantofi.wordpress.com

„Poveștile, reale, ale celor trei actrițe, răscolesc multe amintiri legate de teatru, de viața în teatru, de țintele pe care le urmăresc actorii, de relațiile între ei, cu regizorii, cu instituția teatrului, cu publicul, transparente chiar dacă nu ești din lumea teatrului, ci un simplu spectator. – Octavian Neculai în LiterNet

„Am plecat din teatru cu gândul că piesa nu e doar despre actrițe dintr-un loc anume. Ci despre femei în general pe scena unei lumi cu tot mai multe ecrane în fața cărora femeile simt presiunea să arate iar și iar cât sunt de minunate, veșnic tinere și fără cusur. Pentru că, în concurență cu un virtual ultra-pixelat, ce e real, atrăgător cu ochiul liber și frumos de la natură pare să nu mai sensibilizeze. Măjeri ia, însă, această presiune artificială de pe chipul femeii și pune în loc adevărul. Care în arta actorului, indiferent de vârstă, se traduce prin har.” – Liana Alexandru în Republica.ro