„Nu există o consecinţă, nu există un viitor al unei mişcări. Am inventat acest secvenţator… i-am zis eu, care nu înseamnă o coregrafie ci mai degrabă un soft în care noi artiştii, care suntem live, ne auto-programăm ca să funcţionăm altfel decât funcţionăm în viaţa reală. Aşa cum ziceam, în viaţa reală avem secvenţele lungi, mişcarea are un sens precis, pe când la noi lucrurile sunt altfel. Cu acest secvenţator am construit ideea de atelier şi am început să lucrez cu performerii pe ideea de a ne ‘secvenţa’ mişcarea, a construi o secvenţă, a o supune tuturor instrumentelor pe care le-am preluat din softurile de animaţie adică să maximalizăm, să minimalizăm, să reschimbăm poziţia, să facem Shift şi să facem Delete, să uităm cadre şi să reîmprospătăm cadre, să adaugăm cadre. Am lucrat foarte mult cu ideea de cadru şi de imagine şi mai puţin cu ideea de naraţiune, de poveste…”
Florin Fieroiu în dialog cu Ioan Big, despre spectacolul Teatrelli URBAN GIF SHOW.