Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu Archives - Teatrelli

Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu

Visul luminos al unui Prospero din umbră

Un dialog cu Emil Boroghină

Eveniment prezentat în cadrul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE de la Craiova

„Un festival dedicat lui Shakespeare în 1994, în Romania, la Craiova?! Nimic din conjunctura în care s-a născut acest eveniment unic nu i-ar fi acordat sorți de izbandă și nimeni nu și-ar fi închipuit atunci că marii regizori ai lumii vor face parte din palmaresul lui. Și totuși, în pofida tuturor obstacolelor, Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova a devenit și a rămas un simbol al calității, cunoscut și recunoscut prin ediții remarcabile care au adus în România nume de artiști deja intrate în istorie: Peter Brook, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Robert Wilson, Yukio Ninagawa… Un singur nume rămâne, însă, esențial. Un nume obișnuit și totuși neobișnuit, a cărui valoare sfidează toate așteptările: Emil Boroghină. Visul său a fost de a reuni pe scena Naționalului Craiovean – pe care l-a condus în perioada lui de glorie, fără precedent și fără termen de comparație – figurile legendare ale teatrului mondial. Un vis Shakespearean. Un vis împlinit, devenit realitate printr-o viziune extraordinară și prin sacrificii pe măsură.

Acum, după treizeci de ani de Festival Shakspeare, Emil Boroghină ne va vorbi nu atât despre triumful său deja știut, cât despre suferințe neștiute. Despre prețul scump plătit de el din umbră pentru ca artiștii de pe scenă și spectatorii din sală să se poată bucura de clipe de lumină dăruite în fiecare primăvară. Despre puterea de a merge mai departe, de a trece peste orice. Dar și despre vulnerabilitate, despre teamă. Despre durere, chiar. Despre toate încercările îndurate printr-o neobosită pasiune, printr-o speranță din care s-au înfiripat clipele de neuitat pe care le vom celebra împreună. La Craiova! În ultima zi a acestei ediții aniversare! Simbolic, alături de noi vor fi câțiva dintre artiștii care au înnobilat parcursul festivalului, de la Silviu Purcărete la Robert Lepage. Mai ales, însă, vor fi alături de Emil Boroghină generații de spectatori care îi datorează cele mai frumoase experiențe trăite în preajma lui Shakespeare. Ei sunt personajele principale în visul lui, care poate că nu se va încheia niciodată.” – Octavian Saiu

Întâlniri dincolo de granițe: arta ca diplomație și diplomația ca artă

ANOTIMPURILE DIALOGULUI DESPRE TEATRU CU OCTAVIAN SAIU

Invitat special:  Simona Miculescu (Președintă a Conferinței Generale UNESCO)

LIVE: Institutul Cultural Român Paris
ONLINE: Facebook/TEATRELLI & Facebook/ICR Paris

„Astăzi, într-o lume care începe să respingă și defectele și calitățile globalizării, tendințele locale sunt tot mai pronunțate. Revenirea la tradiții, refacerea vechilor granițe, ridicarea de noi ziduri sunt semnele aceleiași forme de izolare în gândire care pare nu doar manifestarea unui recul, ci și expresia unui refuz. Al dialogului, în primul rând. Teatrul, pe de altă parte, ne amintește și fără să vrea că numai prin dialog suntem noi înșine, că numai descoperirea celuilalt ne ajută să definim convingerile proprii. În acest sens, arta scenei este o formă de diplomație implicită, discretă și elegantă, care ne învață fără tonalități didactice despre cum să fim deschiși față de semeni și cum să depășim limitele locurilor comune. Fiindcă dincolo de orice ipocrizie – și să nu uităm că originea termenului este legată de jocul identităților de împrumut – diplomația este ritualul dialogului public prin excelență.

La Paris, în cetatea valorilor europene, a avut loc o întâlnire cu un om deosebit. Diplomat de carieră și de vocație, Simona Miculescu este în prezent liderul simbolic al celei mai importante entități globale dedicate dialogului intercultural. Președintă a Conferinței Generale UNESCO, ea rămâne un neobosit ambasador al spiritului românesc, pe care spectatorii parizieni l-au savurat de curând în spectacolul lui Silviu Purcărete cu Jocuri, vorbe, greieri. Despre acest episod nobil al prezenței teatrului românesc în Franța și în lume, despre recunoașterea internațională a dramaturgiei lui Matei Vișniec, despre Premiul Academiei Franceze primit de Alexandra Badea, despre geanta Dior reimaginată în cheie transilvană de Mircea Cantor și tapiseria lui expusă la sediul UNESCO, despre ia care concentrează în ea un întreg univers, despre speranța care învinge tensiunile dintre local și global, despre mentalități vechi și noi, despre patrimoniu tangibil și intangibil, dar mai ales despre încrederea autentică în dialog a fost vorba într-o ediție de excepție a întâlnirilor noastre de la Teatrelli. Alături de Simona Miculescu, au participat prin mesajele lor: Constantin Chiriac, Matei Vișniec, Alexandra Badea și Mircea Cantor. O invitație de a celebra împreună arta diplomației culturale de anvergură, pe marea scenă a lumii.” – OCTAVIAN SAIU

Simona-Mirela Miculescu este diplomat cu o carieră de peste 24 de ani la Ministerul Afacerilor Externe. Printre principalele poziții deținute se numără cea de consilier prezidențial pentru politică și cea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant al României pe lângă Națiunile Unite.  În noiembrie 2023, a fost aleasă în funcția de președinte a celei de-a 42-a Conferințe Generale a ONU – instituția cea mai reprezentativă a UNESCO, reunind cele 194 de state membre. Devine astfel prima femeie ambasador din România care conduce un organism internațional.

De-a lungul carierei sale a fost atașat de presă la Ambasada României din SUA, a lucrat în cadrul OSCE în Kosovo și a fost consultant al guvernului irakian. La New York, Simona Miculescu a deținut pozițiile de vicepreședinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreședinte al Adunării Statelor Părți la Curtea Penală Internațională, membru al Biroului Francofoniei și președinte al Comisiei Speciale pentru Politică și Decolonizare a Adunării Generale a ONU, în cea de a 66-a sesiune a acesteia.

O operă de neuitat. Despre geniul lui Lucian Pintilie

„Dintre toți artiștii români de teatru și film, din toate generațiile, Lucian Pintilie rămâne unic. Pur și simplu. Aici, în Franța sau în Statele Unite, opera lui a generat reacții nebănuite – de la curiozitate la surpriză, de la revoltă la admirație, de la neliniște la afecțiune. Spectacolele lui au intrat în legendă, iar el a devenit un mit. Filmele sale ne par astăzi mărturii istorice ale unui spirit ce sfidează orice categorie obișnuită a discursurilor despre artă. Nimic nu i se potrivește, decât cuvântul care i-a fost atribuit pretutindeni unde creația lui a fost descoperită: genial. Termenul de talent se risipește prin toate descrierile. Gratulația de maestru s-a demonetizat prin întrebuințări excesive. Ideea de geniu se păstrează, încă, neatinsă. Iar universul lui Pintilie o merită nu ca pe o eticheta pompoasă, ci ca pe o recunoaștere firească a posterității care – ca și atenția stârnită când încă trăia – nu prea l-a interesat.

„Un dialog cu și despre Lucian Pintilie. Dialog pe jumătate imaginar, pentru că întrebările fiecăruia dintre noi rămân fără răspuns. Dialog real, fiindcă se naște din răspunsurile noastre la acele întrebări despre Revizorul interzis de cenzura comunistă, despre Turandot-ul cu pitici care a marcat-o pe Susan Sontag, despre Pescărușul adorat de Isabelle Huppert, despre un Tartuffe al cărui decor includea un elicopter venit de niciunde, despre disperarea tragică din Reconstituirea, despre finalul apocaliptic al lumii noastre din De ce trag clopotele, Mitică?!, despre fiecare film pe care l-am văzut și fiecare spectacol pe care nu l-am văzut, dar ni-l închipuim pe scena gândului. Pintilie ne-a lăsat tuturor voluptatea amară a acestor interogații, pentru a ne înălța deasupra celor care vor muri fără ca măcar să încerce. Așadar, într-o seară de toamnă, ne-am întâlnit în taină, pentru a celebra valoarea unei opere cu adevărat de neuitat.” – Octavian Saiu

Mesaje video de la: MAIA MORGENSTERN, CATINCA DRĂGĂNESCU, CORNELIU PORUMBOIU ȘI GEORGE MIHĂIȚĂ.


A 20-a ediție a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” a avut loc în contextul celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, dar și în contextul în care se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Lucian Pintilie și cinci ani de la trecerea sa în neființă. 

În același context s-a desfășurat și lansarea celui mai recent volum semnat de Octavian Saiu: „Farmecul banalității: un teatru de fiecare zi” (Editura Nemira – Colecția Yorick).

Shakespeare, de la o margine a Europei la cealaltă: Text, subtext și context dincolo de granițe

Invitat special: MICHAEL DOBSON (Director al Institutului Shakespeare)

LIVE: Institutul Cultural Londra
(Belgrave Square 1, Londra)
Intrare liberă!

ONLINE (în engleză)
Facebook/ICRLondon & Facebook/TEATRELLI

Such stuff as dreams are made on rămâne unul dintre cele mai frumoase versuri ale lui Shakespeare. E profund, emoționant, grăitor. Echivalentul din Româna, în traducerea deja clasică, este: Noi suntem din plămada din care sunt făcute visele – poate nu cea mai precisă, însă cea mai poetică variantă posibilă. Cumva, depășește originalul. Îl întregește, în orice caz. Un paradox imposibil de explicat celor care l-au citit pe Shakespeare doar în limba lui, care nici măcar nu mai e limba lor. Un paradox nu doar al traducerii, ci al unui întreg fenomen spiritual de interpretare, adaptare, de gând și emoție, de text și context dincolo de granițe. În Română, versul din Furtuna se împlinește într-un mod care altminteri ar rămâne de necuprins.


O altă morală a aceleiași povești despre traducere e legată de universul viu al spectacolului. În România, în Europa de Est, Shakespeare a devenit un dramaturg al Războiului Rece, grație unor sensuri mult mai adânci decât ar putea fi în contextul lor de origine. O nouă teatralitate shakespeareană provocatoare, poetică și politică deopotrivă, a fost impusă de artiști precum Liviu Ciulei sau Silviu Purcărete. Sfidând canoanele scenei occidentale, asemenea creatori nu numai că l-au recitit pe Shakespeare, dar l-au și rescris în stilul lor.


Alături de un specialist de calibru, Michael Dobson, vorbim despre Shakespeare la cealaltă margine a Europei. Acum, când absurdul războiului și marele mecanism al istoriei – cum îl numea memorabil Jan Kott – amenință din nou lumea, un astfel de dialog ne amintește tuturor că Shakespeare este cu adevărat contemporanul nostru.” – Octavian Saiu 

Michael Dobson, director al Shakespeare Institute şi profesor de studii shakespeariene la University of Birmingham din Marea Britanie. Legăturile lui Michael Dobson cu William Shakespeare au existat încă de pe vremea studenţiei la Oxford, unde a câştigat Charles Oldham Shakespeare Prize în 1981. Teza sa de doctorat, având ca temă dezvoltarea reputației lui Shakespeare de la Restauraţie până la Jubileul Stratford al lui David Garrick, a fost supervizată de Stanley Wells, iar cea mai mare parte a fost scrisă pe parcursul celor doi ani petrecuţi ca cercetător și profesor la Harvard. După experienţa la Harvard, Michael Dobson a lucrat la o serie de alte universități din America de Nord. În anul 2005, s-a transferat la Birkbeck College, University of London (unde a pus bazele unui nou program de masterat despre Shakespeare și reprezentaţii contemporane, în colaborare cu Shakespeare’s Globe), înainte de a fi numit la conducerea Shakespeare Institute în 2011. A mai primit granturi şi burse de la American Council of Learned Societies, British Academy, American Philosophical Society, Society for Theatre Research şi Leverhulme Trust, a predat ca profesor invitat la Peking University în China şi la Lund University în Suedia și a făcut parte din comitetul de program al Shakespeare Association of America.

Este fondator și membru al consiliului de administrație al European Shakespeare Research Association; decanul academic al Programului „Shakespeare” la şcoala de teatru British-American Drama Academy; referent de carte și teatru pentru BBC și London Review of Books; editor general, cu Dympna Callaghan, al seriei de monografii Palgrave Shakespeare Studies; membru al consiliilor editoriale al Shakespeare Quarterly şi Shakespeare Survey etc. În 2014, a primit titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare de la Craiova.

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Hong Kong, Noua Zeelandă, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie, precum și Președinte și fondator al Asociației Internaționale a Liderilor în Teatru (IATL – International Association of Theatre Leaders). Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 14 volume despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. În 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”. 

Partenerul de streaming / broadcasting: My Romania Community

Vocația riscului asumat: despre cel mai amplu spațiu dedicat artelor spectacolului contemporan în Europa

Un dialog cu AMELIE DEUFLHARD, directoarea artistică a KAMPNAGEL HAMBURG

27.03.2023, ora 16:00 – de Ziua Mondială a Teatrului

Premieră online pe pagina de Facebook TEATRELLI & pagina de Facebook a Goethe-Institut București

În engleză, cu subtitrare în limba română

„Ce înseamnă un spațiu al „teatrului independent”? Ce poate însemna ? Probabil, e un vis pe care unii îl considera prea idealist ca să devină o realitate. Și, totuși, se întâmplă ca uneori chiar să fie o realitate – mai ales atunci când cineva se încăpățânează să creadă că merită să fie așa, acolo unde energiile se pot aduna într-un loc anume. De peste patru decenii, Kampnagel este un astfel de loc, unic în geografia culturală a Europei: o fostă hală industrială convertita într-un laborator multifuncțional de creație, pentru artiști de peste tot. Imens, însă viu, organic, autentic. Stabil, dar înfruntând permanent noi si noi riscuri de ordin economic, social sau politic.
Mai puțin cunoscut decât Théâtre du Soleil sau Théâtre des Bouffes du Nord, Kampnagel are o particularitate unică. E ceva ce îl deosebește de orice altă instituție de spectacol, de fapt: este o platforma deschisă celor care nu au un sediu al lor, artiștilor cu spirit independent, mereu în căutarea unei provocări. Spectatorii vin din toate categoriile sociale – de la tineri nonconformiști la mici și mari burghezi. O asemenea diversitate pare neverosimila, când atâtea alte teatre de repertoriu se chinuie să îți atragă publicul și, unele, nici nu îl găsesc. Amelie Deuflhard este singura care poate explica miracolul din Hamburg, singura care îi înțelege pe deplin istoria, fiindcă în bună parte a scris-o chiar ea.

Pe 27 Martie, de Ziua Mondială a Teatrului, ne-am bucurat de o întâlnire cu un om care percepe această artă ca pe un rost al ființei ei, ca pe un privilegiu, dar și ca pe o datorie. Aventura sa se confunda cu ideea de a face posibil imposibilul, cu destinul unui spațiu în care artele spectacolului sunt sărbătorite în fiecare zi și în fiecare seară prin ceea ce au mai puțin festiv: șansa de a spune adevărurile lumii chiar și atunci când sunt greu de rostit. Nu trebuie ratat acest dialog sincer despre vocația rară de a crede în teatru până la capăt, fără compromisuri.” – Octavian Saiu

Amelie Deuflhard a fost timp de șapte ani (2000 – 2007) directorul artistic al Sophiensæle Berlin (spațiu înființat în 1996 de Sasha Waltz, Jochen Sandig etc.). În 2004/2005 a făcut parte din directoratul artistic al proiectului Volkspalast, fiind totodată una dintre inițiatoarele acestuia – un performance de tip festival în clădirea parțial demolată a Palatului Republicii din Berlin Mitte  (un vestigiu al istoriei RDG-ului),  inițiativă căreia i s-au alăturat nume importante ale scenei artistice internaționale, devenind un magnet pentru public. Din 2007, este directorul artistic al Kampnagel (Hamburg), cel mai amplu spațiu de producție la nivel european dedicat artelor spectacolului contemporan, conceput pentru sectorul independent. În 2014, a înființat, într-un context controversat, un spațiu pentru refugiați – EcoFavela Lampedusa Nord, proiect extins ulterior în așa-numitul spațiu de întâlnire Migrantpolitan – o inițiativă multipremiată. În 2017, Amelie Deuflhard a făcut parte din echipa curatorială a festivalului Theatre der Welt (Teatrul Lumii), organizat de Kampnagel și Thalia Theater în Hamburg. Este autoarea a numeroase publicații și ocupă funcții academice în cadrul mai multor universități. Pentru activitatea sa, a fost distinsă cu Premiul Caroline-Neuber în 2012 și cu Insignien des Chevaliers des Arts et Lettres în 2013. În 2018, a primit premiul European Cultural Manager of the Year, iar în 2022 a fost distinsă cu Theatrepreis Berlin pentru întreaga activitate.

De la teatrul laborator la laboratorul teatral: Cercetare, viziune și inovație în spectacolul contemporan

„Acum câteva decenii, o sintagmă misterioasă devenea emblema unor căutări fără sfârșit: teatrul laborator. Originea ei rămâne incertă, plutind într-o mitologie a artelor spectacolului de care avem cu toții nevoie. Spațiul unde s-a născut este însă știut. Wrocław a rămas de atunci, din epoca furtunoasă a anilor ’60 și până astăzi, un reper unic în geografia teatrală a lumii. Totuși, ce mai înseamnă în vremea noastră fără tihnă visul utopic al lui Grotowski? Mai există timp și loc pentru un teatru laborator sau, măcar, pentru laboratorul teatral al unor noi generații?

O invitați la o întâlnire despre puterea scenei de a se regenera prin încercări, neliniști, experimente ce se apropie toate de sensibilitatea prezentului. Fără o astfel de cercetare aplicată, teatrul se închide în el însuși. Prin viziune și inovație, prin legătura dintre practică și teorie, își descoperă resursele de a merge mai departe. Invitații acestei ediții sunt trei figuri de referință ale sferei teatrale globale: Jarosław Fret (Director al legendarului Institut Grotowski și al Teatr Zar), Magda Romanska (Editor-șef al bine-cunoscutei publicații The Theatre Times și Cercetător Principal al metaLab, Harvard University) și Christine Schmalor (Director al World Theatre Training Insitutue AKT-ZENT, Centrul de Cercetare al ITI – UNESCO). Trei personalități care dau direcțiile gândirii teatrale în zone culturale diferite. Discursurile lor se reunesc sub semnul încrederii că tentațiile izolării și pericolele autosuficienței nu pot fi învinse decât prin procesul de taină al cercetării, baza temeinică a oricărei culturi teatrale.

Teatrelli își confirmă vocația de a fi devenit un laborator al noilor mijloace de expresie scenică, printr-o ediție unică a Anotimpurile dialogului despre teatru. O dezbatere despre moștenirea lui Grotowski, despre perspectivele studiilor teatrale, despre pedagogia cuantică a artei actorului, despre riscurile corpului dramatic, despre teatrul sărac, despre importanța conceptelor și valoarea emoției, despre scena amenințată a lumii noastre. O ediție online, însă fără a uita bucuria autentică a întâlnirii. Nu am pierdut ocazia de a reflecta împreună asupra a ceea ce, pentru noi, pentru atât de puțini, înseamnă atât de mult: supraviețuirea teatrului prin cercetare, viziune și inovație.” – Octavian Saiu

Dialogul a avut loc în 27 octombrie, de la ora 19.30 – Premieră online pe pagina de Facebook TEATRELLI.

În engleză, cu subtitrare în limba română

 

Privitor ca la teatru: despre arta de a descoperi scena și lumea

„Ce înseamnă a fi spectator? Există o artă de a privi ca la teatru? Fiecare dintre noi putem încerca să urmărim un spectacol – al lumii, al scenei, al fiecărei zile – însă nu oricine pătrunde taina de a descoperi un univers prin actul participării, prin prezență. Prin sacrificiu, chiar. De multe ori considerată o postură pasivă, un fel de neutralitate asumată fără voie, condiția spectatorului este însăși esența teatrului. Nici cuvintele dramaturgilor, nici ideile regizorilor, nici măcar jocul actorilor nu ar avea sens fără talentul de a privi și de a asculta al celor care nu se simt acasă cu adevărat decât acolo, în întunericul tandru al unei săli. Acolo și nicăieri altundeva. Despre puterea de a iubi scena fără a râvni la luminile rampei, despre savoarea posturii misterioase a celui care aplaudă fiindcă știe de ce, se vorbește prea puțin. Și e nedrept.

O ediție a Dialogurilor noastre care vă este dedicată – dumneavoastră, fiecăreia și fiecăruia dintre spectatorii teatrului, umbrele discrete rămase peste fotoliile elegante sau în scaunele simple din nenumărate spații ale miracolului. Ce amintiri se păstrează în noi după atâtea spectacole văzute? Ce urme lasă ele în gândurile și sufletele noastre? De ce ne place așa de mult să fim privitori la teatru și ca la teatru? Asemenea subiecte au fost discutate alături de patru invitați speciali, spectatori de elită ai acestor timpuri: E.S. David Saranga (Ambasadorul Israelului la București), Gilda Lazăr (Organizatoarea Întâlnirilor JTI), Andreea Sandu (Fondatoarea și curatoarea Galeriei de artă contemporană și design GALATECA) și Tudor Giurgiu (Regizor de film și Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF). Împreună, vom sărbători Ziua Mondială a Spectatorului – fără anunțuri pompoase și mesaje oficiale, dar cu încrederea că o merităm pe deplin. Fiecare. Împreuna.” –  Octavian Saiu

În contextul acestei ediții a Anotimpurilor dialogului despre teatru a avut loc și lansarea a două volume semnate de Octavian Saiu: „Arta de a fi spectator” (Colecția Yorick – Editura Nemira, București) și „Phèdre. D’Euripide à Racine, de Sénèque à Sarah Kane” (Lansman Editeur, Bruxelles).

 

O primăvară cu efect întârziat: Vechile dileme și noile provocări ale unui director de teatru

Anotimpurile dialogului despre teatru cu Octavian Saiu @ FESTIVALUL INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE de la Craiova

Offline la Craiova și online pe paginile de Facebook ale Festivalului Internațional Shakespeare, Teatrului Național Craiova și Teatrelli

„Nimeni nu pare că știe dacă pandemia s-a încheiat, însă cu toții înțelegem că a început o nouă perioadă de încercări. Războiul de aproape și perspectiva tot mai îndepărtata a păcii au generat, în egală măsură, spaima față de realitate și nevoia de a evada din ea, prin orice mijloace. Teatrul ne ajută, se pare. Așa ne place să credem, nouă, celor care ne refugiem în poveștile lui. Spectacole, stagiuni, festivaluri sunt câteva șanse de a părăsi puțin lumea și de a pătrunde într-un alt univers, unde totul este mai frumos. Sau, măcar, nu atât de urât cum e istoria însăși.

Cei care ne întâmpină de pe scenă sunt artiștii. Lor le rămânem îndatorați, de fiecare dată. Însă orice bucurie oferită în dar de ei se naște într-un proces amplu, în care rolul poate decisiv revine directorului de teatru, celui care încearcă să propună o viziune coerentă într-un climat de incertitudine. Ce înseamnă să conduci un teatru în aceste vremuri ciudate? Cum se mai poate clădi astăzi un repertoriu, o stagiune, un eveniment? Despre astfel de subiecte adesea trecute cu vederea va fi vorba într-o nouă ediție a Dialogurilor noastre. O ediție de primăvară târzie, încununată de o întâmplare magică: Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova. O întâlnire specială, găzduită de acest eveniment de elită, care a adus în România numele cele mai mari ale teatrului lumii. Așadar, sunteți invitați la Dialog. Veniți la Craiova!” – Octavian Saiu

Invitați (în ordine alfabetică):
Vlad Drăgulescu – Director artistic al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova
Ada Lupu Hausvater – Manager al Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara
Anna Maria Popa – Manager al Teatrului „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe

Invitați online (în ordine alfabetică):
Hiroshi Watanabe – Producător executiv al Saitama Arts Theatre (Japonia)
Paweł Sztarbowski – Director adjunct alPowszechny Theater din Varșovia (Polonia)
Paolo Aniello – Membru în Consiliul Director al ERT Emilia Romagna Teatro Fondazione – Teatro Nazionale (Italia)

Gradul zero al artelor spectacolului: între teatru și performance

Un dialog cu regizorii Carmen Lidia Vidu, Radu Nica și Thaddeus Phillips

Dialogul a avut loc în limba română și în limba engleză, cu subtitrare.
Premieră pe pagina de Facebook Teatrelli, în data de 17 februarie 2022, de la ora 19.30.

„Perioada actuală ne-a constrâns pe toți să ne redefinim modul de a fi. Pentru unii, ea înseamnă finalul unei epoci. Pentru alții, un nou început. Pentru fiecare, ceva pare că s-a schimbat ireversibil. Imaginea scenei contemporane reflectă această stare generală a lumii, o oglindește în chipul cel mai profund cu putință. Pe de o parte, există nostalgia celor care vor ca artele spectacolului să revină la ceea ce fuseseră înainte de efectele unei pandemii cu o durată deja insuportabilă. Pe de alta, sunt cei care vor ca totul să devină altceva, altcumva. Înregistrările și transmisiile cuminți ale unor producții vechi și noi coexistă cu tentativele cele mai originale de a face teatru altfel. Sau, mai degrabă, de a face un alt fel de teatru, apropiat de sensibilitatea unei umanități alienate, timorate și, totuși, nepărăsite de speranță. Așa s-au născut câteva experimente ce pot fi numite performative mai mult – și mai potrivit – decât teatrale, între emoția imediată a corpului viu și realitatea mediată a universului digital.

Într-o iarnă atât de stranie din prea multe puncte de vedere, sunteți invitați la un dialog despre șansa teatrului de a se redescoperi, de a se înnoi, de a ieși din propriile tipare. Protagoniști vor fi trei artiști care, prin neliniștile lor, au încercat să pună și scena, și lumea sub semnul întrebării. Carmen Lidia Vidu a semnat un spectacol manifest despre memoria culturală și traumatică a Revoluției din 1989. Radu Alexandru Nica a refuzat să capituleze în fața izolării și a generat un experiment artistic dedicat tocmai condiției de a fi singur. Thaddeus Phillips a inventat o nouă poetică a interactivității ludice, generată, paradoxal, pe ecranul unui computer. Despre nevoia de a găsi răspunsuri și curajul de a le căuta în afara convențiilor, adică despre gradul zero al teatralității, a fost vorba în această nouă ediție a dialogurilor noastre neîntrerupte.” – Octavian Saiu

EN:

THE SEASONS OF THEATRE DIALOGUE WITH OCTAVIAN SAIU

Theatricality degree zero: between drama and performance

A dialogue with Carmen Lidia Vidu, Radu Nica și Thaddeus Phillips

The dialogue was in Romanian and English, with subtitles.

Premiere on www.facebook.com/teatrelli/, on 17th of February 2022, 7:30 PM (Bucharest time).

The current global context has forced us all to redefine our way of being. For some, it is the end of an era. For others, a new beginning. For everyone, something seems to have changed irreversibly. The image of the contemporary stage mirrors this general state of the world, it reflects it in the deepest possible sense. On the one hand, there is the nostalgia of those who want performing arts to go back to what they were before this unbearably long pandemic. On the other hand, there are those who want everything to move forward and become something else. Classical recordings and broadcasts of old and new productions coexist with the most original attempts to make theatre differently. Or, rather, to make theatre different, more closely attuned to the sensitivity of contemporary humankind. This is how some new, radical experiments came into being. They can be called performative rather – and more appropriately – than theatrical, as they lie between the immediate impact of the body and the mediated effects of the digital universe.

In a winter that is strange from too many points of view, you are invited to a dialogue about theatre’s chance to rediscover itself, to renew itself, to push its own boundaries. You will meet three artists who are trying to interrogate both the stage and the world. Carmen Lidia Vidu has created a performance-manifesto about the traumatic cultural memory of the 1989 Romanian Revolution. Radu Alexandru Nica has refused artistic isolation, and produced an experiment dedicated to the very condition of being alone. Thaddeus Phillips has invented a new poetics of playful interactivity, paradoxically generated on a computer screen. So, this new chapter of our uninterrupted dialogues was about these artists’ urge to find answers, and about their courage to look for them outside theatrical conventions. It was, therefore, about theatricality degree zero.” – Octavian Saiu

Professor Octavian Saiu is a scholar and professional theatre critic. He holds a PhD in Theatre Studies from National University of Theatre and Film (NUTF) in Romania, with a thesis about theatrical space, and another PhD in Comparative Literature from the University of Otago in New Zealand, with a thesis about Samuel Beckett and Eugène Ionesco. He completed his Post-Doc in Modern Literature at the University of Otago, and has been awarded his Habilitation in Theatre and Performing Arts. He teaches in the Postgraduate Programme of NUTF and the Doctoral School of Sibiu University. He was Visiting Fellow at the University of London, School of Advanced Study, and has taught courses and offered master classes as Visiting Professor at various universities in Europe, Africa, Asia, and the Middle East, as well as the Grotowski Institute.

He has been actively involved, as Conference Chair and Invited Speaker, in several major theatre and academic events around the world, including the Theatre Olympics and Edinburgh International Festival, where he was Chair of the Samuel Beckett Conference in 2013. Since 2004 he has been Chair of the Conferences of Sibiu International Theatre Festival.

He has published academic articles in several international journals, as well as twelve books on theatre. He received the Critics’ Award in 2010, the Award of the Union of Theatre Artists (UNITER) in 2013, and the Order of Cultural Merit from the President of Romania in 2020.

Regele Lear și toamna fără sfârșit a lumii noastre: Despre mântuirea feminină a tragicului, despre teatru și adevărurile lui

Un dialog cu ANDREI ȘERBAN și TANG SHU WING

Dialogul a avut loc în limba engleză, cu subtitrare în limba română. 
Premieră pe pagina de Facebook Teatrelli, în data de 26 noiembrie 2021, de la ora 19.00.

Lear este piesa cea mai întunecată a lui Shakespeare. Citită astăzi, pare verdictul final aplicat unei lumi fără metafizică.  Pusă în scenă, ea poate fi și recviemul acestei lumi, și contemplarea amară a salvării ei imposibile. Cu o expresivitate poetică uimitoare, Andrei Șerban a creat la București versiunea sa conjugată la genul feminin – cu Mariana Mihuț, Valeria Seciu, Dana Dogaru… Un spectacol ce nu se poate uita, poem teatral închinat măreției și forței femeii de a rosti adevărurile cele mai dureroase despre condiția umană. Mai de curând, la Hong Kong, un regizor de referință al Asiei a conceput o operă bazată pe Regele Lear cu o distribuție exclusiv feminină și fără niciun cuvânt. Tăcerea este pentru Tang Shu Wing ceea ce cuvântul rămâne pentru Șerban: sursa esențială a teatrului, șansa regenerării lui și a noastră.

Într-un dialog de toamnă tristă, care pare fără sfârșit, îi veți putea asculta pe doi dintre marii artiști ai acestor vremuri. Vor vorbi despre scenă, despre Shakespeare, despre Lear, dar și despre ceea ce ne sperie atât de mult pe toți: tragicul ascuns al existenței. Sunteți invitați, așadar, la o întâlnire specială dedicată teatrului peste granițe și dincolo de ele cu Andrei Șerban și Tang Shu Wing. Adică, la o noua ediție de spirit a Anotimpurilor noastre teatrale.” – Octavian Saiu

——

The Seasons of Theatre Dialogue with Octavian Saiu

King Lear and Our Autumn with No End: About the Female Redemption of Tragedy, about Theatre and Its Truths

 A dialogue with ANDREI ȘERBAN și TANG SHU WING

Premiere on www.facebook.com/teatrelli/, on 26th of November 2021, 7 PM (EET).

King Lear is Shakespeare’s darkest play. Today, when read, it appears to be the final verdict applied to a world devoid of metaphysics. When staged, it becomes both the requiem of this world, and the bitter contemplation of its impossible salvation. With amazing poetic expressiveness, Andrei Șerban created his Bucharest version with an all-female cast: a show that cannot be forgotten, a theatrical poem dedicated to the greatness of women and to their ways of uttering the most painful truths about the human condition. More recently, in Hong Kong, a major Asian theatre director crafted a performance based on Lear only with women, and without a word. Silence is for Tang Shu Wing what words remain for Șerban: the essential source of theatricality, as well as its chance to regenerate itself.

In a sad autumn, which for some seems with no end, you are invited to listen to two of the most important artists of these times. They will talk about the stage, about Shakespeare, about Lear, but also about what terrifies us all: the hidden tragedy of existence. You are therefore invited to a special encounter dedicated to theatre across, and beyond borders with Andrei Șerban and Tang Shu Wing. It is indeed a special chapter of our seasonal theatrical Dialogues.” – Octavian Saiu