Invitați: Constantin Chiriac –
Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu & Chris
Simion-Mercurian – Directorul Festivalului Internațional de Teatru Independent
UNDERCLOUD
„Care este definiția unui festival de
teatru? Ce înseamnă un astfel de eveniment pentru o comunitate anume? Sunt
întrebări esențiale, pe care de multe ori uităm să ni le adresăm, plecând de la
premisa că orice selecție de spectacole, orice întâlnire artistică întinsă de-a
lungul câtorva zile își merită titlul. Și nu e așa. Deloc. Un soi de inflație a
dus la demonetizarea unui concept care, în sensul cel mai înalt, înseamnă
revelația întâlnirilor și a descoperirilor concentrate într-o perioadă de
sărbătoare autentică.
Dincolo de festivalurile de agrement
și de turismul festivalier, există aventuri care dau fiecărui anotimp o altfel
de temperatură: culturală, afectivă și nu în ultimul rând umană. Vara, de la
celebrele festinuri desfășurate la Edinburgh și Avignon la mici reuniuni de
nișă, de la explozia de spectacol din Sibiu la teatrul independent din
Undercloud, aceste episoade de bucurie schimbă pentru o perioadă ritmul și
chiar sensul existenței unor întregi comunități. Fără ele, nu doar un loc sau
altul ar fi mai monoton, dar lumea întreagă ar fi mai palidă. Despre
sărbătorile adevărate ale teatrului, despre teatralitatea sărbătorilor, despre
<înflorirea spiritului uman> la ediția estivală a „Anotimpurilor
dialogului…”, alături de Constantin Chiriac, Președintele Festivalului
Internațional de Teatru de la Sibiu și Chris Simion-Mercurian, Director al
Undercloud.” – Octavian Saiu
Invitați: Bobi Pricop, Chris Simion-Mercurian, Carmen Lidia Vidu, Andreea Ciocîrlan și Emanuel Pârvu
„Teatrul a traversat toate schimbările posibile și a
trecut prin toate experimentele imaginabile. Aproape nimic nu pare că a rămas
neexplorat. Și totuși… Ca oglindă a lumii, această artă își regenerează
constant mijloacele, își adaptează temele și își orientează căutările spre ceea
ce existența însăși oferă ca noutate permanentă. Scena de astăzi se redefinește
prin relația cu două dimensiuni pe care le integrează la fel de organic:
realitatea prezenței și imaginea digitală, corpul și tehnologia.
Există artiști care văd în teatru un refugiu și
trăiesc nostalgia ritualurilor primordiale, fără nimic din invazia
modernității. Inspirați parcă de visul lui Artaud, pe urmele lui Grotowski, ei
încearcă să reapropie teatralitatea de originile ei și ale umanității. Fără
nimic altceva decât puterea corpului de a comunica prin energie și de a se
povesti prin prezență. Asemenea creatori refuză ispita noului și se atașează de
ceea ce e străvechi sau chiar dincolo de timp.
De partea cealaltă, sunt artiștii însetați de
contemporaneitate, privind mereu spre ceea ce va veni. Ei fac un teatru
super-modern, racordat la tehnologiile de ultimă oră și destinat sensibilității
unor noi generații. Operele lor sparg canoanele reprezentării prin curajul de a
transforma scena într-un spațiu aflat între real și posibil, la granița
virtualului. Pentru asemenea spirite înrudite mai degrabă cu Brecht, multimedia
nu este o amenințare, nici măcar o provocare, ci o nesfârșită sursă de inspirație.
Despre ambele categorii, adică despre radicalitatea acelor poetici care renunță la discursul călduț al montării unor texte cu mijloace previzibile a fost vorba în cea de-a doua ediție a Anotimpurilor dialogului despre teatru de la Teatrelli. Invitații mei au fost cinci regizori români care fac teatru și din pagini de carte, și din ecrane digitale, fiindcă miza lor ramâne întâlnirea cu celălalt sub semnul prezenței și al prezentului.” – Octavian Saiu
„Eugen Ionescu a văzut lumina zilei la Slatina în
1909, a studiat la București și a scris ‚Englezește fără profesor’ în română.
Eugène Ionesco și-a început drumul odată cu „Cântăreața cheală”, a ajuns la Academia
franceză și a sfârșit în plină glorie, la Paris, unde e înmormântat în
Cimitirul Montparnasse. Între aceste două dimensiuni ale biografiei lui, între
o țară de origine și o apartenență confirmată dincolo de mormânt, între două
limbi și două nume, regăsim toate marile contradicții ale unui destin unic.
La o sută zece ani de la nașterea lui Ionescu / Ionesco, această prezentare a încercat să lămurescă măcar un strop dintr-o enigma identitară. De ce a ales să fie recunoscut ca autor francez? Cum de nu s-a mai întors măcar o data în România, nici chiar după 1989? Care este astăzi, într-o epoca sfâșiată între forme de naționalism feroce și un cult arogant al cosmopolitismului, mesajul operei și biografiei lui?
Pornind de la scrierile la persoana I ale autorului,
trecând prin teatrul său iconoclast și totodată comic, ajungând la dilemele
centenarului ratat din 2009, conferința este elogiul adus unui spirit atât de
liber, încât a rămas aproape neînțeles. Este, totodată, explorarea unui mod de
a privi identitatea individului de la care noile generații, asaltate de
bombardamente mediatice și plutind în deriva unei incertitudini colective, pot
învăța enorm. Fiindcă, fără să o știe și să și-o dorească, Ionesco – mai mult
decât Ionescu – ne-a lăsat tuturor moșternirea unei perspective salvatoare
asupra eului și poate chiar asupra lumii.” – Octavian Saiu
