Recenzie - Teatrelli
Mon Cabaret Noir

Un spectacol de Răzvan Mazilu

RECENZII:

Mon Cabaret Noir este un spectacol total, un fel de teatru în teatru, care relevă, din nou, talentul autorului său de a captiva indiferent de subiectul pe care şi-l alege şi care aduce în scenă patru artiste complete, care se exprimă fără greş prin dans, vorbă şi muzică.” – Victoria Anghelescu în Cotidianul.

„După ce a gândit spectacolul, dansatorul Răzvan Mazilu urcă pe scenă şi completează întregul cu o absolut necesară culoare ambiguă ce accentuează senzaţia de real-ireal, adevărat-neadevărat, realitate-ficţiune, viaţă şi vis. Echilibrul este perfect, iar produsul artistic surprinde, uimeşte şi încântă. Merită să trăiască ani mulţi şi să cucerească lumea.”- Cristina Sârbu în LiterNet.

„După o oră și jumătate de Cabaret Noir cu Mazilu și cele patru Anite, retractez spășită ce am scris de-a lungul anilor și afirm, nu fără o anume uimire: Avem școală de musical! Și încă una foarte bună! […] Răzvan Mazilu a reușit să conceapă un spectacol total, în care parfumul de epocă (interbelică) se împletește cu învăluitoare efluvii muzicale și dansuri de un erotism ce spulberă tabuuri. […] Ceea ce am aplaudat mai presus de toate, la sfârșitul acestui experiment întru totul reușit, a fost rafinamentul cu care Mazilu a știut să sublimeze trivialul inevitabil, înnobilând decadența și aducând la suprafață lacrima de sub masca surâzătoare.” – Gabriela Hurezeanu în Muze și arme.

„În fiecare ipostază a Anitei Berber găsești ceva din tine, om obișnuit. Asta dacă ai curaj să recunoști, măcar în gând. În fiecare acțiune a ei găsești parte din curajul tău pierdut, fragmente de dorințe refulate și sentimente amestecate până la dizolvare în marele ocean al inconștientului uman. Dacă intri la spectacol cu prejudecăți, cu niscavai dorințe de a pune etichete și cu gândul că oamenii își merită destinul, ei bine, la sfârșit s-ar putea să ai în fața ochilor doar povestea. Și aici e marele atu al acestui spectacol.” – Nona Rapotan în Bookhub.ro.

Mon Cabaret Noir ne arată că suntem plini de prejudecăţi, pe care ne place să ni le inventăm. Prin acest spectacol, Răzvan Mazilu aduce în scenă un spirit liber şi tremurul mâinii frânte care-l caută.” – Simona Chițan în Adevărul.

„Jocul cu simţurile de la Teatrelli este o reuşită într-un peisaj teatral banal, previzibil şi lipsit de ambiţii. Este o demonstraţie: ce se poate întâmpla când ai un crez artistic, o estetică asumată şi ştii ce vrei să spui prin spectacolul tău. Este entertainment de calitate, care te ia de mână, te ridică din scaun şi te conduce blând către un mesaj limpede, comunicat de la suflet la suflet: trăieşte, trăieşte, trăieşte, indiferent cât de nebunesc ar fi!” – Alina Epingeac în Yorick

Mon Cabaret Noirde la Teatrelli este o reușită artistică, un spectacol deloc conformist, vibrant, care sărbătorește viața, femeia și aduce laolaltă pe scenă cinci actori și dansatori cu personalități artistice puternice, mult talent și expresivitate în interpretare! Chapeau!” – Ileana Andreiileanaandrei.ro.