Event Category: Dezbateri

Un dialog cu Emil Boroghină

ANOTIMPURILE DIALOGULUI DESPRE TEATRU CU OCTAVIAN SAIU

Eveniment prezentat în cadrul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE de la Craiova

„Un festival dedicat lui Shakespeare în 1994, în Romania, la Craiova?! Nimic din conjunctura în care s-a născut acest eveniment unic nu i-ar fi acordat sorți de izbandă și nimeni nu și-ar fi închipuit atunci că marii regizori ai lumii vor face parte din palmaresul lui. Și totuși, în pofida tuturor obstacolelor, Festivalul Internațional Shakespeare de la Craiova a devenit și a rămas un simbol al calității, cunoscut și recunoscut prin ediții remarcabile care au adus în România nume de artiști deja intrate în istorie: Peter Brook, Eimuntas Nekrosius, Lev Dodin, Robert Wilson, Yukio Ninagawa… Un singur nume rămâne, însă, esențial. Un nume obișnuit și totuși neobișnuit, a cărui valoare sfidează toate așteptările: Emil Boroghină. Visul său a fost de a reuni pe scena Naționalului Craiovean – pe care l-a condus în perioada lui de glorie, fără precedent și fără termen de comparație – figurile legendare ale teatrului mondial. Un vis Shakespearean. Un vis împlinit, devenit realitate printr-o viziune extraordinară și prin sacrificii pe măsură.

Acum, după treizeci de ani de Festival Shakspeare, Emil Boroghină ne va vorbi nu atât despre triumful său deja știut, cât despre suferințe neștiute. Despre prețul scump plătit de el din umbră pentru ca artiștii de pe scenă și spectatorii din sală să se poată bucura de clipe de lumină dăruite în fiecare primăvară. Despre puterea de a merge mai departe, de a trece peste orice. Dar și despre vulnerabilitate, despre teamă. Despre durere, chiar. Despre toate încercările îndurate printr-o neobosită pasiune, printr-o speranță din care s-au înfiripat clipele de neuitat pe care le vom celebra împreună. La Craiova! În ultima zi a acestei ediții aniversare! Simbolic, alături de noi vor fi câțiva dintre artiștii care au înnobilat parcursul festivalului, de la Silviu Purcărete la Robert Lepage. Mai ales, însă, vor fi alături de Emil Boroghină generații de spectatori care îi datorează cele mai frumoase experiențe trăite în preajma lui Shakespeare. Ei sunt personajele principale în visul lui, care poate că nu se va încheia niciodată.” – Octavian Saiu

ANOTIMPURILE DIALOGULUI DESPRE TEATRU CU OCTAVIAN SAIU

Invitat special:  Simona Miculescu (Președintă a Conferinței Generale UNESCO)

LIVE: Institutul Cultural Român Paris
ONLINE: Facebook/TEATRELLI & Facebook/ICR Paris

„Astăzi, într-o lume care începe să respingă și defectele și calitățile globalizării, tendințele locale sunt tot mai pronunțate. Revenirea la tradiții, refacerea vechilor granițe, ridicarea de noi ziduri sunt semnele aceleiași forme de izolare în gândire care pare nu doar manifestarea unui recul, ci și expresia unui refuz. Al dialogului, în primul rând. Teatrul, pe de altă parte, ne amintește și fără să vrea că numai prin dialog suntem noi înșine, că numai descoperirea celuilalt ne ajută să definim convingerile proprii. În acest sens, arta scenei este o formă de diplomație implicită, discretă și elegantă, care ne învață fără tonalități didactice despre cum să fim deschiși față de semeni și cum să depășim limitele locurilor comune. Fiindcă dincolo de orice ipocrizie – și să nu uităm că originea termenului este legată de jocul identităților de împrumut – diplomația este ritualul dialogului public prin excelență.

La Paris, în cetatea valorilor europene, a avut loc o întâlnire cu un om deosebit. Diplomat de carieră și de vocație, Simona Miculescu este în prezent liderul simbolic al celei mai importante entități globale dedicate dialogului intercultural. Președintă a Conferinței Generale UNESCO, ea rămâne un neobosit ambasador al spiritului românesc, pe care spectatorii parizieni l-au savurat de curând în spectacolul lui Silviu Purcărete cu Jocuri, vorbe, greieri. Despre acest episod nobil al prezenței teatrului românesc în Franța și în lume, despre recunoașterea internațională a dramaturgiei lui Matei Vișniec, despre Premiul Academiei Franceze primit de Alexandra Badea, despre geanta Dior reimaginată în cheie transilvană de Mircea Cantor și tapiseria lui expusă la sediul UNESCO, despre ia care concentrează în ea un întreg univers, despre speranța care învinge tensiunile dintre local și global, despre mentalități vechi și noi, despre patrimoniu tangibil și intangibil, dar mai ales despre încrederea autentică în dialog a fost vorba într-o ediție de excepție a întâlnirilor noastre de la Teatrelli. Alături de Simona Miculescu, au participat prin mesajele lor: Constantin Chiriac, Matei Vișniec, Alexandra Badea și Mircea Cantor. O invitație de a celebra împreună arta diplomației culturale de anvergură, pe marea scenă a lumii.” – OCTAVIAN SAIU

Simona-Mirela Miculescu este diplomat cu o carieră de peste 24 de ani la Ministerul Afacerilor Externe. Printre principalele poziții deținute se numără cea de consilier prezidențial pentru politică și cea de ambasador extraordinar și plenipotențiar, reprezentant al României pe lângă Națiunile Unite.  În noiembrie 2023, a fost aleasă în funcția de președinte a celei de-a 42-a Conferințe Generale a ONU – instituția cea mai reprezentativă a UNESCO, reunind cele 194 de state membre. Devine astfel prima femeie ambasador din România care conduce un organism internațional.

De-a lungul carierei sale a fost atașat de presă la Ambasada României din SUA, a lucrat în cadrul OSCE în Kosovo și a fost consultant al guvernului irakian. La New York, Simona Miculescu a deținut pozițiile de vicepreședinte al Consiliului Executiv al UNICEF, vicepreședinte al Adunării Statelor Părți la Curtea Penală Internațională, membru al Biroului Francofoniei și președinte al Comisiei Speciale pentru Politică și Decolonizare a Adunării Generale a ONU, în cea de a 66-a sesiune a acesteia.

„Dintre toți artiștii români de teatru și film, din toate generațiile, Lucian Pintilie rămâne unic. Pur și simplu. Aici, în Franța sau în Statele Unite, opera lui a generat reacții nebănuite – de la curiozitate la surpriză, de la revoltă la admirație, de la neliniște la afecțiune. Spectacolele lui au intrat în legendă, iar el a devenit un mit. Filmele sale ne par astăzi mărturii istorice ale unui spirit ce sfidează orice categorie obișnuită a discursurilor despre artă. Nimic nu i se potrivește, decât cuvântul care i-a fost atribuit pretutindeni unde creația lui a fost descoperită: genial. Termenul de talent se risipește prin toate descrierile. Gratulația de maestru s-a demonetizat prin întrebuințări excesive. Ideea de geniu se păstrează, încă, neatinsă. Iar universul lui Pintilie o merită nu ca pe o eticheta pompoasă, ci ca pe o recunoaștere firească a posterității care – ca și atenția stârnită când încă trăia – nu prea l-a interesat.

„Un dialog cu și despre Lucian Pintilie. Dialog pe jumătate imaginar, pentru că întrebările fiecăruia dintre noi rămân fără răspuns. Dialog real, fiindcă se naște din răspunsurile noastre la acele întrebări despre Revizorul interzis de cenzura comunistă, despre Turandot-ul cu pitici care a marcat-o pe Susan Sontag, despre Pescărușul adorat de Isabelle Huppert, despre un Tartuffe al cărui decor includea un elicopter venit de niciunde, despre disperarea tragică din Reconstituirea, despre finalul apocaliptic al lumii noastre din De ce trag clopotele, Mitică?!, despre fiecare film pe care l-am văzut și fiecare spectacol pe care nu l-am văzut, dar ni-l închipuim pe scena gândului. Pintilie ne-a lăsat tuturor voluptatea amară a acestor interogații, pentru a ne înălța deasupra celor care vor muri fără ca măcar să încerce. Așadar, într-o seară de toamnă, ne-am întâlnit în taină, pentru a celebra valoarea unei opere cu adevărat de neuitat.” – Octavian Saiu

Mesaje video de la: MAIA MORGENSTERN, CATINCA DRĂGĂNESCU, CORNELIU PORUMBOIU ȘI GEORGE MIHĂIȚĂ.

A 20-a ediție a „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu” a avut loc în contextul celebrării a 30 de ani de la aderarea României la Organizația Internațională a Francofoniei, dar și în contextul în care se împlinesc 90 de ani de la nașterea lui Lucian Pintilie și cinci ani de la trecerea sa în neființă. 

În același context s-a desfășurat și lansarea celui mai recent volum semnat de Octavian Saiu: „Farmecul banalității: un teatru de fiecare zi” (Editura Nemira – Colecția Yorick).

Invitat special: MICHAEL DOBSON (Director al Institutului Shakespeare)

LIVE: Institutul Cultural Londra
(Belgrave Square 1, Londra)
Intrare liberă!

ONLINE (în engleză)
Facebook/ICRLondon & Facebook/TEATRELLI

“Such stuff as dreams are made on rămâne unul dintre cele mai frumoase versuri ale lui Shakespeare. E profund, emoționant, grăitor. Echivalentul din Româna, în traducerea deja clasică, este: Noi suntem din plămada din care sunt făcute visele – poate nu cea mai precisă, însă cea mai poetică variantă posibilă. Cumva, depășește originalul. Îl întregește, în orice caz. Un paradox imposibil de explicat celor care l-au citit pe Shakespeare doar în limba lui, care nici măcar nu mai e limba lor. Un paradox nu doar al traducerii, ci al unui întreg fenomen spiritual de interpretare, adaptare, de gând și emoție, de text și context dincolo de granițe. În Română, versul din Furtuna se împlinește într-un mod care altminteri ar rămâne de necuprins.

O altă morală a aceleiași povești despre traducere e legată de universul viu al spectacolului. În România, în Europa de Est, Shakespeare a devenit un dramaturg al Războiului Rece, grație unor sensuri mult mai adânci decât ar putea fi în contextul lor de origine. O nouă teatralitate shakespeareană provocatoare, poetică și politică deopotrivă, a fost impusă de artiști precum Liviu Ciulei sau Silviu Purcărete. Sfidând canoanele scenei occidentale, asemenea creatori nu numai că l-au recitit pe Shakespeare, dar l-au și rescris în stilul lor.

Alături de un specialist de calibru, Michael Dobson, vorbim despre Shakespeare la cealaltă margine a Europei. Acum, când absurdul războiului și marele mecanism al istoriei – cum îl numea memorabil Jan Kott – amenință din nou lumea, un astfel de dialog ne amintește tuturor că Shakespeare este cu adevărat contemporanul nostru.” – Octavian Saiu 

Michael Dobson, director al Shakespeare Institute şi profesor de studii shakespeariene la University of Birmingham din Marea Britanie. Legăturile lui Michael Dobson cu William Shakespeare au existat încă de pe vremea studenţiei la Oxford, unde a câştigat Charles Oldham Shakespeare Prize în 1981. Teza sa de doctorat, având ca temă dezvoltarea reputației lui Shakespeare de la Restauraţie până la Jubileul Stratford al lui David Garrick, a fost supervizată de Stanley Wells, iar cea mai mare parte a fost scrisă pe parcursul celor doi ani petrecuţi ca cercetător și profesor la Harvard. După experienţa la Harvard, Michael Dobson a lucrat la o serie de alte universități din America de Nord. În anul 2005, s-a transferat la Birkbeck College, University of London (unde a pus bazele unui nou program de masterat despre Shakespeare și reprezentaţii contemporane, în colaborare cu Shakespeare’s Globe), înainte de a fi numit la conducerea Shakespeare Institute în 2011. A mai primit granturi şi burse de la American Council of Learned Societies, British Academy, American Philosophical Society, Society for Theatre Research şi Leverhulme Trust, a predat ca profesor invitat la Peking University în China şi la Lund University în Suedia și a făcut parte din comitetul de program al Shakespeare Association of America.

Este fondator și membru al consiliului de administrație al European Shakespeare Research Association; decanul academic al Programului „Shakespeare” la şcoala de teatru British-American Drama Academy; referent de carte și teatru pentru BBC și London Review of Books; editor general, cu Dympna Callaghan, al seriei de monografii Palgrave Shakespeare Studies; membru al consiliilor editoriale al Shakespeare Quarterly şi Shakespeare Survey etc. În 2014, a primit titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare de la Craiova.

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Hong Kong, Noua Zeelandă, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 şi 2019 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor (Wrocław – Capitală culturală europeană şi Toga, Japonia). Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie, precum și Președinte și fondator al Asociației Internaționale a Liderilor în Teatru (IATL – International Association of Theatre Leaders). Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 14 volume despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013. În 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „însemn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”. 

Partenerul de streaming / broadcasting: My Romania Community

Un dialog cu AMELIE DEUFLHARD, directoarea artistică a KAMPNAGEL HAMBURG

27.03.2023, ora 16:00 – de Ziua Mondială a Teatrului

Premieră online pe pagina de Facebook TEATRELLI & pagina de Facebook a Goethe-Institut București

În engleză, cu subtitrare în limba română

„Ce înseamnă un spațiu al „teatrului independent”? Ce poate însemna ? Probabil, e un vis pe care unii îl considera prea idealist ca să devină o realitate. Și, totuși, se întâmplă ca uneori chiar să fie o realitate – mai ales atunci când cineva se încăpățânează să creadă că merită să fie așa, acolo unde energiile se pot aduna într-un loc anume. De peste patru decenii, Kampnagel este un astfel de loc, unic în geografia culturală a Europei: o fostă hală industrială convertita într-un laborator multifuncțional de creație, pentru artiști de peste tot. Imens, însă viu, organic, autentic. Stabil, dar înfruntând permanent noi si noi riscuri de ordin economic, social sau politic.
Mai puțin cunoscut decât Théâtre du Soleil sau Théâtre des Bouffes du Nord, Kampnagel are o particularitate unică. E ceva ce îl deosebește de orice altă instituție de spectacol, de fapt: este o platforma deschisă celor care nu au un sediu al lor, artiștilor cu spirit independent, mereu în căutarea unei provocări. Spectatorii vin din toate categoriile sociale – de la tineri nonconformiști la mici și mari burghezi. O asemenea diversitate pare neverosimila, când atâtea alte teatre de repertoriu se chinuie să îți atragă publicul și, unele, nici nu îl găsesc. Amelie Deuflhard este singura care poate explica miracolul din Hamburg, singura care îi înțelege pe deplin istoria, fiindcă în bună parte a scris-o chiar ea.

Pe 27 Martie, de Ziua Mondială a Teatrului, ne-am bucurat de o întâlnire cu un om care percepe această artă ca pe un rost al ființei ei, ca pe un privilegiu, dar și ca pe o datorie. Aventura sa se confunda cu ideea de a face posibil imposibilul, cu destinul unui spațiu în care artele spectacolului sunt sărbătorite în fiecare zi și în fiecare seară prin ceea ce au mai puțin festiv: șansa de a spune adevărurile lumii chiar și atunci când sunt greu de rostit. Nu trebuie ratat acest dialog sincer despre vocația rară de a crede în teatru până la capăt, fără compromisuri.” – Octavian Saiu

Amelie Deuflhard a fost timp de șapte ani (2000 – 2007) directorul artistic al Sophiensæle Berlin (spațiu înființat în 1996 de Sasha Waltz, Jochen Sandig etc.). În 2004/2005 a făcut parte din directoratul artistic al proiectului Volkspalast, fiind totodată una dintre inițiatoarele acestuia – un performance de tip festival în clădirea parțial demolată a Palatului Republicii din Berlin Mitte  (un vestigiu al istoriei RDG-ului),  inițiativă căreia i s-au alăturat nume importante ale scenei artistice internaționale, devenind un magnet pentru public. Din 2007, este directorul artistic al Kampnagel (Hamburg), cel mai amplu spațiu de producție la nivel european dedicat artelor spectacolului contemporan, conceput pentru sectorul independent. În 2014, a înființat, într-un context controversat, un spațiu pentru refugiați – EcoFavela Lampedusa Nord, proiect extins ulterior în așa-numitul spațiu de întâlnire Migrantpolitan – o inițiativă multipremiată. În 2017, Amelie Deuflhard a făcut parte din echipa curatorială a festivalului Theatre der Welt (Teatrul Lumii), organizat de Kampnagel și Thalia Theater în Hamburg. Este autoarea a numeroase publicații și ocupă funcții academice în cadrul mai multor universități. Pentru activitatea sa, a fost distinsă cu Premiul Caroline-Neuber în 2012 și cu Insignien des Chevaliers des Arts et Lettres în 2013. În 2018, a primit premiul European Cultural Manager of the Year, iar în 2022 a fost distinsă cu Theatrepreis Berlin pentru întreaga activitate.

„Acum câteva decenii, o sintagmă misterioasă devenea emblema unor căutări fără sfârșit: teatrul laborator. Originea ei rămâne incertă, plutind într-o mitologie a artelor spectacolului de care avem cu toții nevoie. Spațiul unde s-a născut este însă știut. Wrocław a rămas de atunci, din epoca furtunoasă a anilor ’60 și până astăzi, un reper unic în geografia teatrală a lumii. Totuși, ce mai înseamnă în vremea noastră fără tihnă visul utopic al lui Grotowski? Mai există timp și loc pentru un teatru laborator sau, măcar, pentru laboratorul teatral al unor noi generații?

O invitați la o întâlnire despre puterea scenei de a se regenera prin încercări, neliniști, experimente ce se apropie toate de sensibilitatea prezentului. Fără o astfel de cercetare aplicată, teatrul se închide în el însuși. Prin viziune și inovație, prin legătura dintre practică și teorie, își descoperă resursele de a merge mai departe. Invitații acestei ediții sunt trei figuri de referință ale sferei teatrale globale: Jarosław Fret (Director al legendarului Institut Grotowski și al Teatr Zar), Magda Romanska (Editor-șef al bine-cunoscutei publicații The Theatre Times și Cercetător Principal al metaLab, Harvard University) și Christine Schmalor (Director al World Theatre Training Insitutue AKT-ZENT, Centrul de Cercetare al ITI – UNESCO). Trei personalități care dau direcțiile gândirii teatrale în zone culturale diferite. Discursurile lor se reunesc sub semnul încrederii că tentațiile izolării și pericolele autosuficienței nu pot fi învinse decât prin procesul de taină al cercetării, baza temeinică a oricărei culturi teatrale.

Teatrelli își confirmă vocația de a fi devenit un laborator al noilor mijloace de expresie scenică, printr-o ediție unică a Anotimpurile dialogului despre teatru. O dezbatere despre moștenirea lui Grotowski, despre perspectivele studiilor teatrale, despre pedagogia cuantică a artei actorului, despre riscurile corpului dramatic, despre teatrul sărac, despre importanța conceptelor și valoarea emoției, despre scena amenințată a lumii noastre. O ediție online, însă fără a uita bucuria autentică a întâlnirii. Nu am pierdut ocazia de a reflecta împreună asupra a ceea ce, pentru noi, pentru atât de puțini, înseamnă atât de mult: supraviețuirea teatrului prin cercetare, viziune și inovație.” – Octavian Saiu

Dialogul a avut loc în 27 octombrie, de la ora 19.30 – Premieră online pe pagina de Facebook TEATRELLI.

În engleză, cu subtitrare în limba română

„Ce înseamnă a fi spectator? Există o artă de a privi ca la teatru? Fiecare dintre noi putem încerca să urmărim un spectacol – al lumii, al scenei, al fiecărei zile – însă nu oricine pătrunde taina de a descoperi un univers prin actul participării, prin prezență. Prin sacrificiu, chiar. De multe ori considerată o postură pasivă, un fel de neutralitate asumată fără voie, condiția spectatorului este însăși esența teatrului. Nici cuvintele dramaturgilor, nici ideile regizorilor, nici măcar jocul actorilor nu ar avea sens fără talentul de a privi și de a asculta al celor care nu se simt acasă cu adevărat decât acolo, în întunericul tandru al unei săli. Acolo și nicăieri altundeva. Despre puterea de a iubi scena fără a râvni la luminile rampei, despre savoarea posturii misterioase a celui care aplaudă fiindcă știe de ce, se vorbește prea puțin. Și e nedrept.

O ediție a Dialogurilor noastre care vă este dedicată – dumneavoastră, fiecăreia și fiecăruia dintre spectatorii teatrului, umbrele discrete rămase peste fotoliile elegante sau în scaunele simple din nenumărate spații ale miracolului. Ce amintiri se păstrează în noi după atâtea spectacole văzute? Ce urme lasă ele în gândurile și sufletele noastre? De ce ne place așa de mult să fim privitori la teatru și ca la teatru? Asemenea subiecte au fost discutate alături de patru invitați speciali, spectatori de elită ai acestor timpuri: E.S. David Saranga (Ambasadorul Israelului la București), Gilda Lazăr (Organizatoarea Întâlnirilor JTI), Andreea Sandu (Fondatoarea și curatoarea Galeriei de artă contemporană și design GALATECA) și Tudor Giurgiu (Regizor de film și Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania TIFF). Împreună, vom sărbători Ziua Mondială a Spectatorului – fără anunțuri pompoase și mesaje oficiale, dar cu încrederea că o merităm pe deplin. Fiecare. Împreuna.” –  Octavian Saiu

În contextul acestei ediții a Anotimpurilor dialogului despre teatru a avut loc și lansarea a două volume semnate de Octavian Saiu: „Arta de a fi spectator” (Colecția Yorick – Editura Nemira, București) și „Phèdre. D’Euripide à Racine, de Sénèque à Sarah Kane” (Lansman Editeur, Bruxelles).