Mihaela Tulea despre povestea din spatele acestor fotografii realizate în 2017, în cadrul FITS, de la spectacolul „Naharin’s Virus” al celebrei companii de dans Batsheva din Israel: „Total întâmplător, am intrat la repetiția generală pentru spectacolul Naharin’s Virus. Cineva mi-a spus, pe un ton foarte prietenos, că decorul nu este gata încă, dar că pot asista cu plăcere la repetiție. Ceea ce am văzut m-a fascinat și probabil acest lucru era evident, pentru că aceeași persoană mi-a zâmbit cu multă căldură, citind, probabil, bucuria din ochii mei. Abia când m-am uitat mai târziu la pozele de la conferință, am realizat că era vorba despre nimeni altul decât Ohad Naharin, pe care – în emoția a ceea ce vedeam că se întâmpla pe scenă – nu l-am recunoscut, deși îl mai văzusem în fotografii. Acesta a fost primul meu contact cu Batsheva Dance Company.”
Mihaela Tulea este fotograf de teatru. Autoare a unor articole pentru Nikonisti.ro, ea abordează cu succes mai multe genuri fotografice. Imaginile ei au apărut în publicații naționale și internaționale, printre acestea se numără și celebra revistă franceză Théâtre/Public care a publicat la începutul anului o fotografie din spectacolul lui Radu Afrim „Dacă am gândi cu voce tare”, realizată de Mihaela Tulea. Tot ea a semnat anul trecut, în luna martie, fotografiile expoziției „Frumusețea nevăzută”, organizată de Teatrul Odeon. De asemenea, Mihaela Tulea a fost selectată în expoziția centrală a celei de-a 2-a ediții a festivalului de fotografie Reforma Photo Days 2 (RPD2), lucrarea ei fiind publicată și pe coperta revistei RPD2.
Invitați: Tobias Biancone, Noa Wertheim și Jarosław Fret
„În acest timp al însingurării și îndoielilor, avem mai mult decât oricând nevoie unii de ceilalți și de ceea ce ne poate aduce împreună dincolo de toate barierele și distanțele posibile: dialogul. De Ziua Mondială a Dansului, a avut loc o ediție extraordinară a Anotimpurilor dialogului despre teatru – o întâlnire dedicată mișcării, libertății și încrederii în frumusețea spiritului uman. O întâlnire concepută într-un parteneriat simbolic cu Institutul Internațional de Teatru (ITI), UNESCO, sub egida cărora are loc sărbătoarea zilei dansului, Secția Română – Teatrologie a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru și UNITER. O întâlnire despre credința în energiile ființei, despre dragostea pentru dans, despre speranța pe care mișcarea o degajă.
Invitații speciali au fost Tobias Biancone – Director General al Institutului Internațional de Teatru (ITI) – UNESCO, Noa Wertheim – Coregraful celebrei companii Vertigo din Israel, și Jarosław Fret – Directorul Institutului Grotowski și al Teatr Zar.
De această dată, sala mereu plină de prieteni ai Dialogurilor s-a convertit într-un spațiu virtual nemărginit, unde au fost bineveniți toți cei care iubesc dansul, teatrul și orice limbaj născut din împletirea lor. Ne-am bucurat că am putut celebra, împreună, Ziua Mondială a Dansului! Am redescoperit puterea de a visa, de a zâmbi, de a ne… mișca în ritmul gândurilor. A fost un dialog de primăvară despre dans, înțeles ca o eliberare a eului și ca o adevărată punte între suflete.” Octavian Saiu
Dezbaterea a fost difuzată live pe pagina de Facebook Teatrelli (https:www.facebook.com/teatrelli/) în data de 29 aprilie, de la ora 13:30 și s-a desfășurat în limba engleză, fără traducere.
Parteneri: Institutul Internațional de Teatru (ITI), Secția Română – Teatrologie a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, UNITER și Accademia di Romania in Roma.
Invitați: Ioan Tugearu, Răzvan Mazilu și Gilda Lazăr
„De la codul mișcărilor de balet clasic la forța
explozivă a dansului contemporan, diferența este imensă. Diferența între un
limbaj al formelor vizuale perfect măsurate și un univers al corpului care își
cere dreptul de a fi privit și prețuit fără restricții narative și codificări
estetice. Astăzi, într-un secol lipsit de pudoare și principii dogmatice,
trupul e liber de orice încorsetare ideologică, etică, dramaturgică. Dansul
zilelor noastre este o sărbătoare a acestei libertăți greu câștigate, dar și o
explorare fără compromis a condiției umane. Marii coregrafi ai prezentului, fie
că se numesc Anne Teresa de Keersmaeker, Akram Khan sau Ohad Naharin, încearcă
să dea mișcării pe scenă un sens profund, filosofic și uneori politic. Fără
presiunea formală a baletului clasic, dansul lor e un manifest pentru corp,
prin corp, încărcat cu semantica unei viziuni asupra lumii, comunicată prin
simplitatea unui gest. A privi un mare spectacol coregrafic înseamnă emoție,
bucurie, câteodată durere, însă presupune și nevoia autentică de a decodifica
un mesaj amplu în plan intelectual.
Despre aceste dimensiuni polifonice, câteodată contradictorii, ale dansului a fost vorba într-o ediție de iarnă a Anotimpurilor dialogului despre teatru. Despre metamorfozele corpului ca imagine a spiritului și a gândului. Despre fizica și metafizica trupului. Despre gest și mișcare în artă, dar și în realitatea cea de toate zilele.
Invitați speciali au fost maestrul Ioan Tugearu, figură emblematică a dansului clasic și contemporan, Răzvan Mazilu, dansator-coregraf-regizor de referință, și Gilda Lazăr, autoarea celebrei serii de Întâlniri JTI cu marile companii de dans ale lumii.
“Despre impostură se tot vorbește în ultima vreme. Uneori cu patimă, alteori cu detașare clinică. De fiecare dată, totuși, este trecut cu vederea un detaliu esențial, care ține de felul în care acest fenomen se definește: orice impostor își creează un personaj, îl joacă fără efort, iar cei din jur devin publicul pasiv al unui scenariu de spectacol. Micii și marii impostori au în comun o abilitate histrionică, o forță de convingere bazată pe farmec personal sau tehnică bine studiată, un soi de efect hipnotic. Impostorii sunt actori de ocazie, iar cei care-i tolerează se transformă în spectatori fără voie ai unor farse. Adevărul dispare, iar falsul se instalează acolo unde bunul simț e abandonat.
Moliere, Gogol și Caragiale ne-au lansat avertismentele cele mai dure cu privire la acest proces. În teatru, prin teatru, acești autori ne vorbesc astăzi despre minciuna care se insinuează sub aparențele adevărului. Despre jocul de simulare și disimulare pe care, asemeni unui cabotin versat, îl practicăorice impostor. Despre pericolul de a rămâne nepăsători în fața celor care se simt bine doar atunci când mint, când exagerează, când se pretind a fi ceea ce nu sunt și nu pot să fie.
Acest fenomen al realității contrafăcute, cu toată fascinația lui pur teatrală, a fost subiectul unei noi ediții a dialogurilor noastre de la Teatrelli. Am vorbit despre scenă și despre scena lumii pentru a înțelege că, în definitiv, opusul imposturii nu e seriozitatea. Nici măcar competența. Opusul imposturii este adevărul.“ – Octavian Saiu
Cu ocazia acestei întâlniri, a fost lansat și un nou volum semnat de Octavian Saiu: „Efectul Tartuffe: fascinația teatrală a imposturii”, apărut la Editura Paideia.
Pornind de la
unele personaje din teatrul universal, cartea abordează câteva tipologii deja
clasice ale imposturii spațiului public.
Sponsori: Crama Oprișor și Alouette Urban Bistro
Teatrelli și platforma Formare Culturală au organizat o dezbatere pe tema drepturilor de autor: de la contracte până la drepturi și obligații, de la organisme de gestionare a drepturilor de autor și conexe la uniuni de creație.
Drepturile de autor sunt un subiect greoi pentru cei din afara sectorului cultural și creativ, neclar pentru artiști și problematic pentru operatorii culturali și antreprenorii creativi.
Publicul a fost invitat în „câmpul de producție” care folosește legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, în care ne regăsim, artiști și asociații non-profit – fie ele uniuni de creație, organisme de gestiune colectivă a drepturilor de autor ori asociații neguvernamentale și fundații, start-up-uri creative, birouri de arhitectură, galerii de artă, buticuri de creație sau alte entități antreprenoriale din zona industriilor culturale și creative.
Dezbaterea a fost transmisă live și pe contul Youtube al Modernism.ro, partenerul media al evenimentului.
Au participat: Corina Cojocaru – Polacsek, avocat specializat pe drepturi de autor și Doru Adrian Păunescu, director general ORDA – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Discuția a fost moderată de Oana Nasui, manager cultural și co-fondator Formare Culturală.
INTRAREA LIBERĂ.
Organizatori: Primăria Capitalei, prin creart
– Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Formare
culturală
Partener media: Modernism.ro
Invitați: Constantin Chiriac –
Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu & Chris
Simion-Mercurian – Directorul Festivalului Internațional de Teatru Independent
UNDERCLOUD
„Care este definiția unui festival de
teatru? Ce înseamnă un astfel de eveniment pentru o comunitate anume? Sunt
întrebări esențiale, pe care de multe ori uităm să ni le adresăm, plecând de la
premisa că orice selecție de spectacole, orice întâlnire artistică întinsă de-a
lungul câtorva zile își merită titlul. Și nu e așa. Deloc. Un soi de inflație a
dus la demonetizarea unui concept care, în sensul cel mai înalt, înseamnă
revelația întâlnirilor și a descoperirilor concentrate într-o perioadă de
sărbătoare autentică.
Dincolo de festivalurile de agrement
și de turismul festivalier, există aventuri care dau fiecărui anotimp o altfel
de temperatură: culturală, afectivă și nu în ultimul rând umană. Vara, de la
celebrele festinuri desfășurate la Edinburgh și Avignon la mici reuniuni de
nișă, de la explozia de spectacol din Sibiu la teatrul independent din
Undercloud, aceste episoade de bucurie schimbă pentru o perioadă ritmul și
chiar sensul existenței unor întregi comunități. Fără ele, nu doar un loc sau
altul ar fi mai monoton, dar lumea întreagă ar fi mai palidă. Despre
sărbătorile adevărate ale teatrului, despre teatralitatea sărbătorilor, despre
<înflorirea spiritului uman> la ediția estivală a „Anotimpurilor
dialogului…”, alături de Constantin Chiriac, Președintele Festivalului
Internațional de Teatru de la Sibiu și Chris Simion-Mercurian, Director al
Undercloud.” – Octavian Saiu
Invitați: Bobi Pricop, Chris Simion-Mercurian, Carmen Lidia Vidu, Andreea Ciocîrlan și Emanuel Pârvu
„Teatrul a traversat toate schimbările posibile și a
trecut prin toate experimentele imaginabile. Aproape nimic nu pare că a rămas
neexplorat. Și totuși… Ca oglindă a lumii, această artă își regenerează
constant mijloacele, își adaptează temele și își orientează căutările spre ceea
ce existența însăși oferă ca noutate permanentă. Scena de astăzi se redefinește
prin relația cu două dimensiuni pe care le integrează la fel de organic:
realitatea prezenței și imaginea digitală, corpul și tehnologia.
Există artiști care văd în teatru un refugiu și
trăiesc nostalgia ritualurilor primordiale, fără nimic din invazia
modernității. Inspirați parcă de visul lui Artaud, pe urmele lui Grotowski, ei
încearcă să reapropie teatralitatea de originile ei și ale umanității. Fără
nimic altceva decât puterea corpului de a comunica prin energie și de a se
povesti prin prezență. Asemenea creatori refuză ispita noului și se atașează de
ceea ce e străvechi sau chiar dincolo de timp.
De partea cealaltă, sunt artiștii însetați de
contemporaneitate, privind mereu spre ceea ce va veni. Ei fac un teatru
super-modern, racordat la tehnologiile de ultimă oră și destinat sensibilității
unor noi generații. Operele lor sparg canoanele reprezentării prin curajul de a
transforma scena într-un spațiu aflat între real și posibil, la granița
virtualului. Pentru asemenea spirite înrudite mai degrabă cu Brecht, multimedia
nu este o amenințare, nici măcar o provocare, ci o nesfârșită sursă de inspirație.
Despre ambele categorii, adică despre radicalitatea acelor poetici care renunță la discursul călduț al montării unor texte cu mijloace previzibile a fost vorba în cea de-a doua ediție a Anotimpurilor dialogului despre teatru de la Teatrelli. Invitații mei au fost cinci regizori români care fac teatru și din pagini de carte, și din ecrane digitale, fiindcă miza lor ramâne întâlnirea cu celălalt sub semnul prezenței și al prezentului.” – Octavian Saiu
„Eugen Ionescu a văzut lumina zilei la Slatina în
1909, a studiat la București și a scris ‚Englezește fără profesor’ în română.
Eugène Ionesco și-a început drumul odată cu „Cântăreața cheală”, a ajuns la Academia
franceză și a sfârșit în plină glorie, la Paris, unde e înmormântat în
Cimitirul Montparnasse. Între aceste două dimensiuni ale biografiei lui, între
o țară de origine și o apartenență confirmată dincolo de mormânt, între două
limbi și două nume, regăsim toate marile contradicții ale unui destin unic.
La o sută zece ani de la nașterea lui Ionescu / Ionesco, această prezentare a încercat să lămurescă măcar un strop dintr-o enigma identitară. De ce a ales să fie recunoscut ca autor francez? Cum de nu s-a mai întors măcar o data în România, nici chiar după 1989? Care este astăzi, într-o epoca sfâșiată între forme de naționalism feroce și un cult arogant al cosmopolitismului, mesajul operei și biografiei lui?
Pornind de la scrierile la persoana I ale autorului,
trecând prin teatrul său iconoclast și totodată comic, ajungând la dilemele
centenarului ratat din 2009, conferința este elogiul adus unui spirit atât de
liber, încât a rămas aproape neînțeles. Este, totodată, explorarea unui mod de
a privi identitatea individului de la care noile generații, asaltate de
bombardamente mediatice și plutind în deriva unei incertitudini colective, pot
învăța enorm. Fiindcă, fără să o știe și să și-o dorească, Ionesco – mai mult
decât Ionescu – ne-a lăsat tuturor moșternirea unei perspective salvatoare
asupra eului și poate chiar asupra lumii.” – Octavian Saiu
De Ziua Regalității și la doar câteva zile
înainte de startul Festivalului de Film de la Cannes 2019, dezbaterea din seria
„Dialoguilor culturale” s-a concentrat asupra filmului, aducând publicului nume
sonore din lumea industriei românești: pe regizorii Stere Gulea și Răzvan Mărculescu – în calitate de
invitați și pe criticul de film Irina Margareta Nistor, ca moderator.
Dezbaterea a pornit de la producția „Moromeții
2”, cel mai premiat film la Gala Premiilor Gopo 2019 și cel mai mare succes de
casă românesc din ultimii 25 de ani, pentru care Stere Gulea și Răzvan
Mărculescu au și colaborat, și s-a extins către teme precum industria filmului
în România înainte și după 1990, publicul de film de atunci și cel de acum și
provocările cu care s-a confruntat și se confruntă în prezent un regizor de
film.
Dacă
n-ai fost în sală, te așteptăm data viitoare!
Teoreticianul, curatorul și
managerul cultural Răzvan Ion a
moderat „Dialoguilor
culturale” pe tema artei într-o discuție despre feminism,
libertate și cenzură, evoluție și manifestare, în prim-plan aflându-se Marilena Preda-Sânc – unul dintre cei
mai importanți artiști români contemporani – și Claudia Brăileanu – artist cu
practică în pictură, dar și în imagine generată de computer.
Dacă
n-ai fost în sală, te așteptăm data viitoare!
