Category: Proiecte Teatrelli în presă și bloguri culturale

„Mi-a luat ceva să îmi antrenez scrisul invers. Teona Galgoțiu ne-a ajutat să scriem cuvintele și ne-a întrebat pe fiecare în parte dintre cei patru care au fost în instalație care au fost obstacolele sau problemele noastre în pandemie și fiecare avea o perceptie diferită. Eu am zis de faptul că m-a afectat să dansez online, să fac un sincron online, și cumva m-am legat de lucrul ăsta, că asta m-a deranjat sau n-am crezut în emoția online. Și atunci cuvintele erau legate de asta… și, da, acolo nu simțeam că trebuie să vin cu o interpretare facială pentru că aveai la ce să te raportezi, aveai multe informații, imaginea, cuvântul, mișcarea corpului, plus că era și vitrina care ne intermedia. Chiar simțeam la un moment dat că parcă s-a înțepenit fața mea – eram poate prea concentrată la cuvinte sau la ce făceam acolo -, după care am spus: „Hai să mă relaxez un pic și să implic și fața”. Nu știu cât, neapărat, a ajutat sau a transmis mai mult dar mi-a plăcut să o dezmorțesc un pic și s-o implic si pe ea. Dar în unele contexte nu e nevoie, pur și simplu, că e mai instalaționist, e mai muzeal, e mai sculptural, nu îți vine să implici expresiile faciale.”

Simona Dabija despre performance-ul „INT.EXT.”, într-un interviu cu Ioan Big pentru Zile și Nopți

Articol complet: https://www.zilesinopti.ro/articole/33529/performing-arts-simona-dabija-miscarea-vine-ca-un-infinit-din-corp

„Faţă de colaborările tale precedente cu Răzvan Mazilu, care a fost provocarea reprezentată de această tango operita al lui Ástor Piazzolla?

În primul rând faptul că joc mai multe personaje. Ăsta este un challenge pentru că toate aceste multe personaje fac parte din același univers și atunci am fost pus în postura de a juca mai multe personaje care trebuie să fie diferite dar, totuși, să aparţină aceleiaşi lumi. Ele nu pot să fie în chei atât de diferite încât să iasă din atmosfera de tango argentinian, din tot misterul ăsta aproape religios creat de tango, trebuie să rămână în stranietatea asta, în dimensiunea asta, în adâncimea asta… asta a fost provocarea principală pe de o parte, căci pe de altă parte a fost chiar tango-ul. N-am dansat niciodată tango şi Răzvan m-a luat efectiv de la la zero. Adică l-a chemat pe Daniel [Măndiţă] să ne învețe, să ne ia cu ‚abc’-ul și a fost pentru mine un șoc… m-am îndrăgostit din prima de dansul ăsta, mi se pare excepțional! Este singurul dans pe care îl știu eu până acum în care se improvizează, care are câteva structuri, câțiva pași, dar în rest e limbajul dintre cei doi parteneri, comunicarea dintre ei, cum reușesc să se îmbine, să comunice și să danseze împreună. Foarte mișto!”

Lucian Ionescu în dialog cu Ioan Big pentru Zile și Nopți.

Articol complet: https://www.zilesinopti.ro/articole/31573/clin-doeil-lucian-ionescu-tango-cu-un-membru-al-familiei-addams?fbclid=IwAR1Te6EGsF8Xd7ufyBHr8Sr9BLEJqB0y0W59z4BZ4Zt0lACh12jgWDlLo4s

„În spectacolul ăsta noi nu avem text, adică e totul poezie, metaforă după metaforă după metaforă, nu avem scene directe, dialog clar între oameni, şi atunci se creează un altfel de univers, o atmosferă care se bazează pe emoție. Am discutat cu Răzvan și am ajuns la ideea că orice gest, orice privire, orice răsuflare, orice întoarcere, trebuie să comunice, să explice o situație iar asta este foarte greu pentru că, pe lângă cântec, eu am foarte multe scene în Maria în care nu am ceva de spus, cântă Lucian [Ionescu] sau vorbește Visu, spiritul, despre ce se întâmplă cu Maria, și atunci eu trebuie să arăt altfel ce se întâmplă cu personajul în timpul ăla. Bineînțeles că am mai avut roluri care nu dialogau și doar acumulau ce se întâmplă pe scenă dar aici, nu știu, totul e în filigran făcut, totul e la gest, şi așa vreau să cred că se creează atmosfera, prin emoție și prin atenția la tot ce croșetezi pe lângă vorbele, cântecul și coregrafia propriuzisă. Asta mi se pare extrem de ofertant dar și foarte greu: trebuie să exiști fără să ai ceva de spus, să fii acolo cu toată ființa și cu toată emoția fără să spui și, dintr-un preaplin, ajungi să cânți și să nu vorbești. Eu asta îmi traduc în muzică… atunci când vine momentul să cânt personajul nu mai poate să tacă, e prea puțin să vorbesc și atunci cânt pentru că încărcătura e mult prea mare. ”

Ana Maria Popescu despre spectacolul „Maria de Buenos Aires” într-un interviu cu Ioan Big pentru Zile și Nopți.

Articol complet: https://www.zilesinopti.ro/articole/32014/clin-doeil-ana-bianca-popescu-mi-am-dorit-ca-maria-sa-fie-foarte-a-mea?fbclid=IwAR2DCXHBlO1OEC-v4m3BiOJo0gkqBwlcvwHS2d9jF_Z0g3gq-6M_Govwm44

”[…] acele blocaje pe care le are Andrei, adică cel din Duşmănie, le-am cam depăşit, dar într-un fel – în ghilimele spus – mi-a fost uşor să mă reaşez în acele sentimente de a nu putea să-ţi exprimi sentimentele tale, de a fi introvertit şi de a nu fi înţeles, şi de a nu avea pe nimeni în jur în care să ai încredere. Mă rog, aici e cu dus şi întors pentru că de fapt doar părerea ta este că n-ai pe nimeni în jur şi eu am avut mult timp părerea asta, că n-am pe nimeni în jurul meu care să mă-nţeleagă, şi atunci eram deja familiarizat cu acele ‘motoare’ care erau în Andrei, să zicem. ”

István Téglás în dialog cu Ioan Big pentru Zile și Nopți.

„Nu există o consecinţă, nu există un viitor al unei mişcări. Am inventat acest secvenţator… i-am zis eu, care nu înseamnă o coregrafie ci mai degrabă un soft în care noi artiştii, care suntem live, ne auto-programăm ca să funcţionăm altfel decât funcţionăm în viaţa reală. Aşa cum ziceam, în viaţa reală avem secvenţele lungi, mişcarea are un sens precis, pe când la noi lucrurile sunt altfel. Cu acest secvenţator am construit ideea de atelier şi am început să lucrez cu performerii pe ideea de a ne ‘secvenţa’ mişcarea, a construi o secvenţă, a o supune tuturor instrumentelor pe care le-am preluat din softurile de animaţie adică să maximalizăm, să minimalizăm, să reschimbăm poziţia, să facem Shift şi să facem Delete, să uităm cadre şi să reîmprospătăm cadre, să adaugăm cadre. Am lucrat foarte mult cu ideea de cadru şi de imagine şi mai puţin cu ideea de naraţiune, de poveste…”

Florin Fieroiu în dialog cu Ioan Big, despre spectacolul Teatrelli URBAN GIF SHOW.