Events Archive - Page 28 of 33 - Teatrelli

Vioara lui Enescu 2020 – REPROGRAMAT

Gabriel Croitoru – vioara

Horia Mihail – pian

Turneul Vioara lui George Enescu revine în 2020 cu un prim recital al anului, exclusiv Beethoven, programat pe 20 martie, ora 19, la Teatrelli.

Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu – supranumită „Catedrala” – pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în 2020 în România şi în întreaga lume, programul recitalurilor având în centru celebrele sonate pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, a căror integrală o vor finaliza în toamnă la Sala Radio, sub semnul aniversării Beethoven 250.

Inclasificabil în interiorul propriei sale creaţii, Beethoven este în aceaşi situaţie dacă ne raportăm la categoriile istorice. Clasic sau romantic? Beethoven pare să depăşească fără greutate aceste alternative în care încercăm să-l închidem. La hotarele a două universuri spirituale, creaţia lui se sustrage, prin natura ei, istoriei: singulară, permanent aflată în prezent, această creaţie este modernă, defineşte, clarifică, concretizează noţiunea însăşi de modernitate – noţiune pe care, la rândul său, omul modern o explică, o recreează, o modelează în limbajul lui propriu. În dialogul pe care fiecare generaţie, fiecare individ îl are cu opera beethoveniană, aceasta se arată mai actuală şi mai inovatoare ca niciodată.

A trecut peste un secol de când George Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial alături de vioara sa, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți în război, oameni aflați în necazuri și nevoi.

Același instrument – grație altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu – participă la aceeași nobilă misiune: aceea de a duce muzica în întreaga țară, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Dacă la primele ediţii sondam teritoriul virgin al căminelor culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul muzicii clasice nu ajunsese niciodată, au fost mai apoi turnee în care vioara lui Enescu a mers în căutarea pianelor călătoare lăsate în diferite oraşe ale ţării de Horia Mihail şi, evident, la Sala Radio, dar și în săli de concerte din Beijing, Londra, Spania sau Portugalia. Iar în 2020 proiectul se pregăteşte să ajungă la Tokyo.

PROGRAM MUZICAL

Beethoven 250

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 1, op. 12 în Re major

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 5 op. 24 în Fa major – „Primăvara”

+++ PAUZA+++

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 9 op. 47 în La major  – „Kreutzer”

Oxygen – ANULAT

OXYGEN, piesa controversatului Ivan Vîrîpaev, copilul teribil al noii dramaturgii ruse, considerat ca estetică între Quentin Tarantino și Andrei Tarkovski, a avut premiera la Teatrelli în noiembrie 2018.

Spectacolul îmbină diferite forme ale artei: teatru, dans, muzică live și proiecții video, reunind artiști tineri, dintre care unii deja bine cunoscuți pe scena culturală bucureșteană, precum actrița și regizoarea Antoaneta Cojocaru și fashion designerul Laura Hîncu.

Cele două personaje, interpretate de Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, sunt aflate în căutarea iubirii totale, în căutarea unui „oxygen” pe care îl presimt, în căutarea unei șanse la schimbare și tot ce atrage după ea aceasta, în căutarea unei divinități pierdute. Riscă să trăiască această poveste într-o lume abrutizată și lipsită de empatie, dar întâlnirea lor nesperată este salvatoare pentru amândoi și le oferă un nou început. Bine și rău, conștiință și uitare de sine, individ și societate, adevăr și minciună, conflict atât de prezent în ființa contemporană – „Oxygen” este un spectacol care te face să recunoști măruntul din iubire și din tine, dar care îți dă speranța că poți fi ales să o iei de la capăt. O poveste de iubire în care nimic nu este imposibil până la capăt și care ți se dăruiește total.

OXYGEN este o producție Teatrelli.

Data premierei: 7 noiembrie 2018.

Durata: 90 de minute

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Cu: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
Costume: Laura Hîncu
Scenografie: Ileana Zirra
Proiecții video: Sineira Studio (Dorel Mihăilă)
Traducere: Mașa Dinescu
Light design: Ștefan Vasilescu
Fotografie afiș: Vlad Eftenie
Asistent regie: Oana Rainer
Un spectacol de: Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu

Vioara lui Enescu 2020

Gabriel Croitoru – vioara

Horia Mihail – pian

Turneul Vioara lui George Enescu revine în 2020 cu un prim recital al anului, exclusiv Beethoven, programat pe 20 martie, ora 19, la Teatrelli.

Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu – supranumită „Catedrala” – pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în 2020 în România şi în întreaga lume, programul recitalurilor având în centru celebrele sonate pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, a căror integrală o vor finaliza în toamnă la Sala Radio, sub semnul aniversării Beethoven 250.

Inclasificabil în interiorul propriei sale creaţii, Beethoven este în aceaşi situaţie dacă ne raportăm la categoriile istorice. Clasic sau romantic? Beethoven pare să depăşească fără greutate aceste alternative în care încercăm să-l închidem. La hotarele a două universuri spirituale, creaţia lui se sustrage, prin natura ei, istoriei: singulară, permanent aflată în prezent, această creaţie este modernă, defineşte, clarifică, concretizează noţiunea însăşi de modernitate – noţiune pe care, la rândul său, omul modern o explică, o recreează, o modelează în limbajul lui propriu. În dialogul pe care fiecare generaţie, fiecare individ îl are cu opera beethoveniană, aceasta se arată mai actuală şi mai inovatoare ca niciodată.

A trecut peste un secol de când George Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial alături de vioara sa, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți în război, oameni aflați în necazuri și nevoi.

Același instrument – grație altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu – participă la aceeași nobilă misiune: aceea de a duce muzica în întreaga țară, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Dacă la primele ediţii sondam teritoriul virgin al căminelor culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul muzicii clasice nu ajunsese niciodată, au fost mai apoi turnee în care vioara lui Enescu a mers în căutarea pianelor călătoare lăsate în diferite oraşe ale ţării de Horia Mihail şi, evident, la Sala Radio, dar și în săli de concerte din Beijing, Londra, Spania sau Portugalia. Iar în 2020 proiectul se pregăteşte să ajungă la Tokyo.

PROGRAM MUZICAL

Beethoven 250

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 1, op. 12 în Re major

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 5 op. 24 în Fa major – „Primăvara”

+++ PAUZA+++

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 9 op. 47 în La major  – „Kreutzer”

Vioara lui Enescu 2020 – REPROGRAMAT

Gabriel Croitoru – vioara

Horia Mihail – pian

Turneul Vioara lui George Enescu revine în 2020 cu un prim recital al anului, exclusiv Beethoven, programat pe 20 martie, ora 19, la Teatrelli.

Gabriel Croitoru, violonistul care are privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu – supranumită „Catedrala” – pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”) şi pianistul Horia Mihail vor cânta în 2020 în România şi în întreaga lume, programul recitalurilor având în centru celebrele sonate pentru vioară şi pian de Ludwig van Beethoven, a căror integrală o vor finaliza în toamnă la Sala Radio, sub semnul aniversării Beethoven 250.

Inclasificabil în interiorul propriei sale creaţii, Beethoven este în aceaşi situaţie dacă ne raportăm la categoriile istorice. Clasic sau romantic? Beethoven pare să depăşească fără greutate aceste alternative în care încercăm să-l închidem. La hotarele a două universuri spirituale, creaţia lui se sustrage, prin natura ei, istoriei: singulară, permanent aflată în prezent, această creaţie este modernă, defineşte, clarifică, concretizează noţiunea însăşi de modernitate – noţiune pe care, la rândul său, omul modern o explică, o recreează, o modelează în limbajul lui propriu. În dialogul pe care fiecare generaţie, fiecare individ îl are cu opera beethoveniană, aceasta se arată mai actuală şi mai inovatoare ca niciodată.

A trecut peste un secol de când George Enescu străbătea ţara în timpul Primului Război Mondial alături de vioara sa, pentru a-şi duce muzica către cei bolnavi, răniți în război, oameni aflați în necazuri și nevoi.

Același instrument – grație altruismului lui Gabriel Croitoru, violonistul care a câștigat prin concurs dreptul de a cânta la „Catedrala”, cum este denumită celebra vioară construită de marele Guarneri del Gesu – participă la aceeași nobilă misiune: aceea de a duce muzica în întreaga țară, acolo unde este mai mare nevoie de ea.

Dacă la primele ediţii sondam teritoriul virgin al căminelor culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul muzicii clasice nu ajunsese niciodată, au fost mai apoi turnee în care vioara lui Enescu a mers în căutarea pianelor călătoare lăsate în diferite oraşe ale ţării de Horia Mihail şi, evident, la Sala Radio, dar și în săli de concerte din Beijing, Londra, Spania sau Portugalia. Iar în 2020 proiectul se pregăteşte să ajungă la Tokyo.

PROGRAM MUZICAL

Beethoven 250

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 1, op. 12 în Re major

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 5 op. 24 în Fa major – „Primăvara”

+++ PAUZA+++

Ludwig van Beethoven: Sonata pentru vioară şi pian nr. 9 op. 47 în La major  – „Kreutzer”

Contesa – ANULAT

adaptare după „Fluturi, fluturi…” de Aldo Nicolaj

regia: Dan Tudor

„Spectacolul, generat de textul lui Aldo Nicolaj Fluturi, fluturi… – piesă scrisă pentru actrița Paola Borboni  (1900-1995) la împlinirea a 50 de ani de activitate artistică, prilejuiește întâlnirea, într-un moment de grație, cu o mare actriță: Adela Mărculescu, la vârsta de 80 de ani. Emoția și comicul, surpriza, dar și o tensiune dramatică, care ajunge la cele mai înalte cote, sunt atributele unui spectacol dedicat unei mari actrițe și unei adevărate contese a teatrului românesc – Adela Mărculescu.

Dan Tudor (actor și regizor consacrat) și Miriam Rizea (tănără, dar deja cunoscută actriță) întregesc în mod fericit distribuția spectacolului, iar prezența în echipa de producție a Corinei Grămoșteanu (scenograf) și a lui Vlaicu Golcea (compozitor) certifică faptul că la Teatrelli se joacă un spectacol memorabil.” – Dan Tudor

Contesa este o productie Teatrelli.

Data premierei: 13 martie 2019

Durata: 90 de minute

Cu: Adela Mărculescu, Dan Tudor și Miriam Rizea

Regia și adaptarea: Dan Tudor

Scenografia: Corina Grămoșteanu

Muzica originală: Vlaicu Golcea

Traducerea: Angela Ioan

Amor Amar – ANULAT

de Pierre Sauvil

regia: Mircea Cornișteanu

„Cu ce gând plecăm după aproape două ore de bună dispoziție, provocată de două cupluri care trec printr-o criză ce se dovedește a fi doar un accident oricând repetabil? Cu gândul, credem noi, cei care am făcut spectacolul, că amorul – chiar atunci când ne poate lăsa un gust amar – este în cele din urmă dulce și merită să ținem minte acest lucru.” -Mircea Cornișteanu

“Amor Amar” este povestea a două cupluri prietene. Primul cuplu se bazează pe convingerea fermă că ceea ce-i ține împreună este lipsa totală a dragostei și indiferența reciprocă pe care o afișează permanent. Al doilea cuplu este unul tradițional, care se bazează pe iubire. Întâmplările prin care trec cei patru sunt pline de haz, iar despărțirile și reîmpăcările din final dovedesc faptul că viața în cuplu nu e tocmai simplă, doar că orice criză se poate rezolva cu bine.

Amor Amar este o producție Teatrelli.

Data premierei: 25 aprilie 2018

Durata: 2 ore

Cu: Monica Davidescu, Liviu Lucaci, Simona Popescu, Mircea Constantinescu

Traducerea: Radu Beligan și Liviu Dorneanu

Regia: Mircea Cornișteanu

Costume: Liliana Cenean

Scenografie: Stefan Caragiu

Asistent regie: Zoe Balan

Privește cerul… – ANULAT

Breakdance și teatru-dans.

Există oare o alăturare mai surprinzătoare?

În viteza mediului urban, în agitația vieții de birou din care adesea nu mai reușim să ne desprindem pentru a ne putea bucura de lucrurile simple – un spectacol ne face o invitație.
Când ceea ce înseamnă rutina zilnică ne sugrumă, iar tehnologia devine indispensabilă, dar în același timp acapartoare – un artist ne spune:

Privește cerul…

Bogdan Bolohan și-a început cariera chiar ca dansator de breakdance pe străzile Bucureștiului. Astăzi, a devenit coregraful uneia dintre cele mai de succes emisiuni din țară, „Românii au talent!”. Și a reușit să pună împreună într-un spațiu cult streetdance-ul și teatrul și să armonizeze cele două sfere culturale într-un mod absolut unic.

Privește cerul…, noua producție semnată Bogdan Bolohan, aduce pe scena Teatrelli această combinație inedită: mișcări de breakdance pe un fundal sonor de muzică clasică și videoproiecții. Totul într-un spectacol de teatru-dans cu un suflu proaspăt și un mesaj extrem de actual.

În crearea spectacolului, Bogdan Bolohan s-a lăsat inspirat de mesajul artistului român care – deși își păstrează anonimatul – a reușit să cucerească atât Bucureștiul, cât și Parisul cu îndemnul său simplu, devenit viral, scris pe ziduri părăsite, pereți de clădiri: privește cerul… / regarde le ciel…

Privește cerul… este o producție Teatrelli.

Data premierei: 30 iunie 2019

Durata: 60 de minute

Cu: Bogdan Bolohan, Cristina Diatcu, Cristian Dragoș Roșu, Laurențiu Ioan Ioanovici, Bogdan Zamfir, Bogdan Pleșa

Regie, concept și coregrafie: Bogdan Bolohan

Scenografie: Bogdan Bolohan

Light design: Ștefan Vasilescu

Arsenic și dantelă veche – ANULAT

de Joseph Kesselring

regia: Șerban Puiu

„Arsenic și dantela veche” este o faimoasă comedie polițistă, scrisă în 1939 de Joseph Kesselring, jucată cu un imens succes pe Broadway, cu peste 1400 de reprezentații. Este considerată a fi cea mai de succes piesă scrisă de autorul american și „una din cele mai bune comedii de pe Broadway, atât de amuzantă încât a devenit de neuitat”, conform recenziilor vremii.

Plecând de la premise absolut fabuloase, prezentate cu multă candoare și infinită seninătate de către personajele principale, două bătrânele simpatice și inofensive, povestea crește printr-un suspans captivant și prin răsturnări de situație inedite, ce complică acțiunea piesei până la demență, spre încântarea publicului, oferind astfel prilejul unor splendide recitaluri actoricești.

Acțiunea se petrece într-o casă respectabilă și liniștită din Brooklyn, în care Mortimer, nepotul celor două bătrânele simpatice, vine să își anunțe logodna cu Elaine, o fată drăguță, din vecini. Însă cu două mătuși  excentrice, un frate ușor tulburat și altul criminal, Mortimer începe să își dea seama că familia lui e chiar mai nebună decât credea.

Arsenic și dantelă veche este o producție Teatrelli.

Data premierei: 26 noiembrie 2017

Durata: 2 ore și 45 de minute (pauză 10 minute)

Regia: Șerban Puiu

Cu: Adela Mărculescu, Alexandrina Halic, Lucian Ghimiși, Cosmin Seleși/Ionuț Denis Imbrescu, Alexandra Velniciuc/Claudia Ene, Vlad Ianuș, Marcelo Cobzariu, Ștefan Pavel, Cristian Boeriu, Ștefan Velniciuc, Dorin Enache, Claudian Șiman

Scenografia: Roxana Dumitrache, Andrei Răduț

Muzica: Radu Mihalache

Scrisori de dragoste – ANULAT

de A.R Gurney

un spectacol de Mircea Cornișteanu

Scrisorile de dragoste de A.R. Gurney a fost și este în continuare una dintre piesele pentru doi actori dintre cele mai jucate pe toate meridianele. Romanul epistolar emoționant și în același timp plin de umor al autorului american a fost abordat de cupluri de actori celebri, în special actori de film, care au dorit să demonstreze că sunt și buni interpreți de teatru.” – Mircea Cornișteanu

După ce a avut parte de o distribuție memorabilă – Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc, spectacolul se reia pe scena Teatrelli din perspectiva unei generații diferite, reunind alți doi actori de excepție – pe Cerasela Iosifescu și pe Claudiu Bleonț.

Scrisori de dragoste este o producție Teatrelli.

Data premierei: 27 septembrie 2019

Durata: 100 de minute

Cu: Cerasela Iosifescu și Claudiu Bleonț

Un spectacol de: Mircea Cornișteanu

Traducerea: Petre Bokor