„Eugen Ionescu a văzut lumina zilei la Slatina în 1909, a studiat la București și a scris ‚Englezește fără profesor’ în română. Eugène Ionesco și-a început drumul odată cu „Cântăreața cheală”, a ajuns la Academia franceză și a sfârșit în plină glorie, la Paris, unde e înmormântat în Cimitirul Montparnasse. Între aceste două dimensiuni ale biografiei lui, între o țară de origine și o apartenență confirmată dincolo de mormânt, între două limbi și două nume, regăsim toate marile contradicții ale unui destin unic.
La o sută zece ani de la nașterea lui Ionescu / Ionesco, această prezentare a încercat să lămurescă măcar un strop dintr-o enigma identitară. De ce a ales să fie recunoscut ca autor francez? Cum de nu s-a mai întors măcar o data în România, nici chiar după 1989? Care este astăzi, într-o epoca sfâșiată între forme de naționalism feroce și un cult arogant al cosmopolitismului, mesajul operei și biografiei lui?
Pornind de la scrierile la persoana I ale autorului, trecând prin teatrul său iconoclast și totodată comic, ajungând la dilemele centenarului ratat din 2009, conferința este elogiul adus unui spirit atât de liber, încât a rămas aproape neînțeles. Este, totodată, explorarea unui mod de a privi identitatea individului de la care noile generații, asaltate de bombardamente mediatice și plutind în deriva unei incertitudini colective, pot învăța enorm. Fiindcă, fără să o știe și să și-o dorească, Ionesco – mai mult decât Ionescu – ne-a lăsat tuturor moșternirea unei perspective salvatoare asupra eului și poate chiar asupra lumii.” – Octavian Saiu
