Events Archive - Page 19 of 31 - Teatrelli

Sărbătoarea artei actorului: în teatru, în film, pe scena lumii

Un dialog cu ANAMARIA MARINCA

27 Martie este Ziua Mondială a Teatrului – motiv de bucurie, de celebrare a unei arte vechi de când lumea. Și, totuși, cine are dispoziție acum pentru această sărbătoare? Peste tot, teatrele sunt închise sau de-abia supraviețuiesc. Iar Teatrul cu „T” mare a ajuns să fie pus sub semnul întrebării, amenințat, din afară, de o criză care pare că de-abia începe și, din interior, de pericolele dezbinărilor și disperărilor care parcă nu se mai termină. Totuși, merită să ne bucurăm de teatru. Avem datoria să credem în el, dincolo de toate tentațiile de a-l părăsi sau de a-l considera mai puțin important decât alte aspecte ale existenței. Teatrul rămâne șansa noastră de a visa împreună.

Vă invit la o întâlnire de vis cu un artist excepțional. Este așa nu fiindcă a primit recunoașteri internaționale copleșitoare, a colaborat cu mari staruri, în spectacole și filme celebre. Este așa pentru simplul motiv că întreaga ei carieră s-a clădit din talent, din muncă, dar și dintr-o anume putere de fascinație. Anamaria Marinca întruchipează condiția actorului de teatru și de cinema pentru care nu există granițe de nici un fel: în română, în engleză, în tăcere, are harul de a transmite emoție și bucurie, de a străbate distanțele până la sufletele tuturor spectatorilor. Acest dialog, cu și despre ea, este un dar pentru toți cei care au nevoie de teatru. Adică pentru cei care vor să viseze la o altfel de primăvară.” –  Octavian Saiu

Eveniment desfășurat sub patronajul Institutului Internațional de Teatru (ITI) – UNESCO.

Dialogul a avut loc în limba română, cu subtitrare în limba engleză.
Premieră pe pagina de Facebook Teatrelli, în data de 27 martie 2021, de la ora 19.00.

Octavian Saiu este profesor, cercetător şi critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale şi unul în literatură comparată. Predă la universităţi din România, Noua Zeelandă, Hong Kong, Japonia şi Portugalia şi a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susţinut conferinţe şi master-class-uri la alte universităţi din Europa, Asia şi Africa, precum şi la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferinţelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internaţional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat şi a susţinut conferinţe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław – Capitală culturală europeană. Din 2004 este moderatorul Conferinţelor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Este consultant al mai multor festivaluri din lume, Secretar General Adjunct al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Preşedinte al Secţiei Române AICT – Teatrologie. Articolele şi studiile sale au apărut în numeroase publicaţii naţionale şi internaţionale. Este autorul a 11 volumele despre teatru. A primit Premiul Criticii pentru carte de teatru în 2010 şi Premiul UNITER pentru Critică de Teatru în 2013.

În ianuarie 2020, Președintele României i-a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru activitatea importantă dedicată criticii de teatru, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în promovarea creației teatrale românești”.”

***

Celebrating the Art of Acting: in Theatre, in Film, on the Stage of the World – A Dialogue with ANAMARIA MARINCA

„The 27th of March, World Theatre Day, is an occasion for us to rejoice, to celebrate one of the oldest art forms invented by humankind. And yet, is anyone really in the mood for such a celebration? Everywhere, theatre companies are barely surviving, threatened by a crisis with devastating effects and by a sense of sadness and even despair. However, theatre is certainly worth enjoying and applauding. We all should believe in it, beyond other aspects of existence that are perhaps more urgently important, because it remains our chance to dream together.

You are all invited to a very special dialogue with an extraordinary artist. She is extraordinary not because she has received overwhelming international recognition and has collaborated with global superstars in acclaimed movies and theatre productions. She is so because her entire career has been built on talent, hard work, and genuine charisma. Anamaria Marinca is a theatre and film actor for whom borders of any kind cease to exist: in Romanian, in English, in silence, she is always able to reach out to the souls of her spectators. This dialogue, with and about her, is a gift for all those who realise they need theatre. That is to say, for all those who wish to dream, together.” – Octavian Saiu

Event organised under the patronage of the International Theatre Institute (ITI) – UNESCO.

The dialogue will be in Romanian, with English subtitles.

Premiere on www.facebook.com/teatrelli/, on 27th of March 2021, 7 PM (EET).

Professor Octavian Saiu is a scholar and professional theatre critic. He holds a PhD in Theatre Studies from National University of Theatre and Film (NUTF) in Romania, with a thesis about theatrical space, and another PhD in Comparative Literature from the University of Otago in New Zealand, with a thesis about Samuel Beckett and Eugène Ionesco. He completed his Post-Doc in Modern Literature at the University of Otago and has been awarded his Habilitation in Theatre and Performing Arts. He teaches in the Postgraduate Programme of NUTF, the Doctoral School of Sibiu University and the Centre of Excellence in Visual Studies of the University of Bucharest. He was Visiting Fellow at the University of London, School of Advanced Study, and has taught courses and offered master classes as Visiting Professor at various universities in Europe, Africa, Asia, and the Middle East, as well as the Grotowski Institute.

He has been actively involved, as Conference Chair and Invited Speaker, in several major theatre and academic events around the world, including the Theatre Olympics, Wuzhen Theatre Festival, as well as Edinburgh International Festival, where he was Chair of the Samuel Beckett Conference in 2013. Since 2004 he has been Chair of the Conferences of Sibiu International Theatre Festival. He is the Chair of the Shakespeare Studies Conference, organized by Craiova International Shakespeare festival in partnership with the International Association of Theatre Critics (IATC).

He is Adjunct Secretary General of IATC and President of the Romanian Section – Theatre Studies of IATC. He has published academic articles in several international journals, as well as eleven books on theatre. He received the Critics’ Award in 2010, the Award of the Union of Theatre Artists (UNITER) in 2013, and the Order of Cultural Merit from the President of Romania in 2020.

Amor Amar – ANULAT

de Pierre Sauvil

regia: Mircea Cornișteanu

„Cu ce gând plecăm după aproape două ore de bună dispoziție, provocată de două cupluri care trec printr-o criză ce se dovedește a fi doar un accident oricând repetabil? Cu gândul, credem noi, cei care am făcut spectacolul, că amorul – chiar atunci când ne poate lăsa un gust amar – este în cele din urmă dulce și merită să ținem minte acest lucru.” -Mircea Cornișteanu

“Amor Amar” este povestea a două cupluri prietene. Primul cuplu se bazează pe convingerea fermă că ceea ce-i ține împreună este lipsa totală a dragostei și indiferența reciprocă pe care o afișează permanent. Al doilea cuplu este unul tradițional, care se bazează pe iubire. Întâmplările prin care trec cei patru sunt pline de haz, iar despărțirile și reîmpăcările din final dovedesc faptul că viața în cuplu nu e tocmai simplă, doar că orice criză se poate rezolva cu bine.

Amor Amar este o producție Teatrelli.

Data premierei: 25 aprilie 2018

Durata: 2 ore

Cu: Monica Davidescu, Liviu Lucaci, Simona Popescu, Mircea Constantinescu

Traducerea: Radu Beligan și Liviu Dorneanu

Regia: Mircea Cornișteanu

Costume: Liliana Cenean

Scenografie: Stefan Caragiu

Asistent regie: Zoe Balan

MON CABARET NOIR – expoziție de fotografie

MON CABARET NOIR – un spectacol de cabaret burlesc de Răzvan Mazilu

Fotografiat de: Mihaela Tulea, Florin Bondrilă, Dragoș Toader 

GALERIA creart: din 15 februarie 2021

Cu ocazia premierei producției-eveniment „Maria de Buenos Aires”, un spectacol de Răzvan Mazilu, pe muzica lui Astor Piazzolla, înainte de a intra în spațiul Teatrelli și în atmosfera poetică a orașului Buenos Aires de la începutul secolului 20, vă invităm în Galeria creart, în universul altui spectacol de excepție semnat de Răzvan Mazilu și, totodată, în lumea cabaretului berlinez din anii 1920, acolo unde nimic nu este prea bizar și totul este permis pentru experimentare.

Mon Cabaret Noir este un demers unic, complex și emoționant. Pornește de la povestea Anitei Berber – dansatoare, coregrafă, actriță și fotomodel de mare succes din anii 1920, epoca de aur a cabaretului. Deloc cunoscută la noi, a fost o personalitate avangardistă, rebelă și excentrică, cu un destin demn de un scenariu de film. 

Mon Cabaret Noir provoacă prin erotism și sondează părțile întunecate ale personalității noastre. Provoacă, în primul rând, ideea de libertate – aș putea spune că este o pledoarie pentru libertatea ființei, o ființă scuturată de toate prejudecățile și toate regulile pe care societatea le impune. Este foarte bine documentat și, nu în ultimul rând, îmi place să cred, temele și ideile din spectacol ating niște corzi neștiute sau uitate din sensibilitatea spectatorilor.” – Răzvan Mazilu

Cu: Răzvan Mazilu, Ilona Brezoianu, Anca Florescu, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu

Costume: Răzvan Mazilu / Decor: Romana Țopescu și Dragoș Trăistaru

O producție TEATRELLI (2015).

Foto: Andrei Gîndac

Arta care nu hibernează niciodată: Scenografia de teatru, la timpul prezent

Invitați: Dragoș Buhagiar, Adrian Damian, Cristina Milea

„Dacă teatrul este, așa cum spunea Peter Brook în cartea lui cea mai cunoscută, arta de a face vizibil invizibilul, atunci o anume dimensiune a lui rămâne esențială. Fiindcă devine puntea între materie și spirit, înnobilează obiectele cele mai simple și le înalță la rangul de imagini. Imagini memorabile, purtate în suflet de spectatori care le descoperă într-o seară magică, din penumbra unei săli. Scenografia este tocmai acea vocație a imaginilor care nu se pierd, chiar și atunci când par invizibile.

Un dialog special cu trei artiști de teatru, trei creatori de lumi vizuale remarcabile: Dragoș Buhagaiar, cel mai premiat scenograf al spațiului românesc, mult așteptat la această serie de întâlniri de la Teatrelli după o a doua colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre; Adrian Damian, autorul unor decoruri de o plasticitate hipnotică, veritabile instalații aduse la viață de energiile actorilor; si Cristina Milea, laureata Premiului UNITER pentru scenografie în 2020, adepta unei ecologii teatrale cu miză estetică și umană deopotrivă.

Despre ceea ce se vede într-un spectacol și dincolo de el, despre munca nevăzută a scenografilor, despre provocările lor, despre greutățile lor, despre nevoia de a face astăzi teatrul mai vizibil decât oricând, la o nouă ediție a Dialogurilor noastre din fiecare anotimp. Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, să sărbătorim împreună arta imaginii și a imaginației pe scena lumii, la timpul prezent.” – Octavian Saiu

Dialogul a fost difuzat, în premieră, pe pagina de Facebook Teatrelli, în data de 15 ianuarie, de la ora 19.00, cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a avut loc în limba română, cu subtitrare în limba engleză.

Ce se întâmplă cu iubirea?

Un performance work in progress prezentat în cadrul proiectului TEATRELLI ”Spectacole independente în premieră”.

După o idee de: Ana Maria Iana și Ștefan Vasilescu
Cu:
Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu
Video credits:
FOTOPUNCT. / Bogdan Botofei, Alina Calotă, Vlad Dobrescu, Roberto Stan
Muzică:
Ezio Bosso – ”Rain, in Your Black Eyes”
Un concept coregrafic de Antoaneta Cojocaru

Dacă o persoană obişnuită ar creşte tot timpul cu aceeaşi viteză cu care a crescut în pântecele mamei, ar avea 16 metri înălţime la vârsta de 10 ani. Din acest punct de vedere, 2020 e un an care ne-a întors în pântecele mamei și ne-a dat timp cu noi, ocazia să ne tragem sufletul, impulsul să creștem, oportunitatea să ne sufocăm, iar apoi să renaștem căutând mai mult spațiu în afara noastră.

A fost un an care ne-a pus pe pauză ca să ne facă mai atenți la timp și la trecerea lui, mai conectați la spațiu și la granițe, mai conștienți de libertățile noastre și de pierderea lor.

A fost un an care a apăsat back pentru multe proiecte, pentru multe afaceri, pentru multe vise.

A fost si un an care a apăsat fast forward pentru schimbările alea pe care zicem mereu că le facem la anul: pentru demisia aia, pentru declarația aia de dragoste, pentru business-ul ăla nou, pentru prima mare decizie, pentru prima mare pierdere.

Și chiar dacă ne-am simțit izolați în exercițiul de a fi, nu am fost niciodată singuri în emoțiile pe care le-am simțit.

2020 va rămâne în istorie ca an pandemic, dar el a fost mai mult decât atât.

A fost anul în care ni s-a pus sechestru pe răspunsurile de tip fast food și am fost nevoiți să ne băgăm în bucătăria interioară și să ne gătim altele noi, din întrebările rămase prin cămară.

“Ce se întâmplă?” poate că a fost întrebarea pe care ne-am pus-o cel mai des.

Ce se întâmplă cu mine? Ce se întâmplă cu noi? Ce se întâmplă cu lumea?

Și, printre toate astea, ce se întâmplă cu iubirea?

Acest performance este produsul unor căutari. Ana Maria Iana a scris un text și l-a pus pe masă, Ștefan Vasilescu a zis “hai să-l facem” și a urmat un exercițiu de încredere reciprocă din partea celor care s-au alăturat proiectului: actorii Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu și echipa FOTOPUNCT. – Alina Calotă, Bogdan Botofei, Vlad Dobrescu și Roberto Stan.

Vorbim de un efort artistic făcut independent, din pasiune, într-o perioadă în care arta a trebuit să crească pe sub pietre și să spargă betonul ca să iasă la lumină. Iar rezultatul este un cadou pentru toți cei care au avut vreodată de spart o limită, de îndoit o gratie, de depășit un obstacol.

Pornind de la textul pe care se bazeaza acest moment, anul viitor va apărea un spectacol de teatru.

Dacă îți dorești ca el să se întâmple, cea mai utilă contribuție este să îl urmărești, să te bucuri de el și să îl dai mai departe. Cu alte cuvinte: să răspunzi cu pasiune la ceea ce s-a născut din pasiune.

Mulțumiri speciale: creart, Teatrelli, Fabrica de decoruri, Teatrul UNTEATRU, Teatrul Mic

Toamna fără teatru: despre prezentul și viitorul artelor spectacolului

„Ce se întâmplă cu teatrul? Ce se va întâmpla cu el după ce urgia de acum va trece, atunci când va trece? Cât mai putem rezista – împreună și separat – unei crize care ne-a dat peste cap modul de a fi, nu doar programul de lucru sau planurile pentru un spectacol, o stagiune, un festival? Neliniști fără răspuns ori cu prea multe răspunsuri, astfel de întrebări ne bântuie pe toți cei legați de arta scenei într-o ipostază sau alta. Avem nevoie de ele, iar obligația morală a fiecăruia e să nu încetăm să ni le adresăm, într-o perioadă când existența noastră și a teatrului pe care îl iubim este amenințată din toate direcțiile.

Asemenea gânduri sunt argumente imperative pentru o ediție specială a Anotimpurilor dialogului despre teatru. O ediție ai cărei invitați au încercat să răspundă întrebărilor de mai sus și altora, la fel de urgente, despre prezentul și viitorul artelor spectacolului. Cine sunt acești invitați? Liderii celor mai vechi și mai prestigioase structuri ale practicienilor lumii teatrale: Institutul Internațional de Teatru (ITI – UNESCO), Asociația Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret (ASSITEJ), Organizația Internațională a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru (OISTAT) și Uniunea Internațională a Marionetelor (UNIMA). Așadar, sunteți așteptați la o dezbatere pe teme acute cu Tobias Biancone (Director General ITI-UNESCO), Yvette Hardie (Președinte ASSITEJ), Bert Determann (Președinte OISTAT) și Dadi Pudumjee (Președinte UNIMA).

Despre supraviețuirea și misiunea teatrului, despre condiția actuală a celor care cred în el, despre artiști de peste tot și spectatori de toate vârstele la o ediție de toamnă nostalgică a Dialogurilor noastre de fiecare anotimp.” – Octavian Saiu

Este pentru prima oară când liderii celor mai vechi și mai prestigioase structuri ale practicienilor lumii teatrale s-au întâlnit pentru a discuta despre situația artelor spectacolului, în contextul crizei generate de actuala pandemie.

Dialogul a fost difuzat în premieră pe pagina de Facebook Teatrelli, în data de 12 noiembrie, ora 19.00 și a avut loc în limba engleză, fără traducere. Din data de 13 noiembrie, dezbaterea este disponibilă și pe site-ul Teatrelli, precum și pe canalele Vimeo și Youtube Teatrelli, cu subtitrare în limba română.

URBAN GIF SHOW – STAGIUNEA CORP @online

Spectacolul Teatrelli URBAN GIF SHOW va fi difuzat online, pe 13 noiembrie, în cadrul Stagiunii CORP@online, un proiect AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică.

Accesul este gratuit, rezervarea fiind însă obligatorie pe Eventbook: https://eventbook.ro/program/stagiunea-corp

URBAN GIF SHOW este un spectacol despre oraș (implicit despre București) și despre felul în care corpul se manifestă în el. Pornind de la doi termeni contemporani și două practici celebre deja, inclusiv în comportamentul social media, repere între care ne ducem viața din ce în ce mai des – jpeg și GIF –, spectacolul recontextualizează rolul corpului uman, mișcarea și esența într-o înlănțuire de combinații artistice și tehnice unice.

Publicul va redescoperi, cu alți ochi, gesturi pe care le facem ca rutină a traiului în oraș, acțiuni care își găsesc originile în cele mai simple și aparent banale activități cotidiene, recompuse și reformulate dintr-o perspectivă artistică unică.

URBAN GIF SHOW aduce un nou tip de experiență performativă, utilizând o practică artistică nouă, inspirată din instrumentarul de lucru specific programelor de animație – secvențatorul, acesta devenind un instrument virtual de lucru, ca un fel de auto-programare corporală.

Spectacolul s-a clasat pe locul 4 în topul celor mai bune 10 spectacole din București, din 2019, într-un clasament realizat de revista „Zile și Nopți”: https://www.zilesinopti.ro/articole/28413/care-a-fost-spectacolul-anului-2019-in-bucuresti

Concept: Florin Fieroiu
Muzică: Vlaicu Golcea
Scenografie: Cristina Milea
Poeme urbane: Elise Wilk
Video: Ioana Ilaș Bodale și Mircea Ilaș
Performeri: Nicoleta Lefter, Alexandra Mihaela Dancs, Paul Cimpoieru, Denis Bolborea, Simona Dabija și Vlaicu Golcea
Photo credit: Andrei Gindac

O producție TEATRELLI – 2019.

Stagiunea CORP@online este un proiect AREAL inițiat de Andreea Belu PFA, Fundația Gabriela Tudor, Indie Box, Asociația PETEC, Asociația Delazero, în parteneriat cu Goethe Institut București, Forumul Cultural Austriac, Creart prin Teatrelli, Centrul Național al Dansului București, Tangaj Dance & Bucharest International Dance Film Festival, European Dancehouse Network. Acest proiect este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național si nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

AREAL – spațiu pentru dezvoltare coregrafică este un proiect colectiv ce își propune să crească gradul de coeziune al comunității dansului contemporan din România, să dezvolte și să diversifice publicul acestui sector cultural, să încurajeze mobilitatea și interconectarea celor care activează în domeniul artelor performative prin activități comune dedicate. AREAL a demarat în 2020 în cadrul 4 Corpuri-Colectiv pentru Dans, program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Expoziție Mihaela Tulea – SENSE/TURN

Mihaela Tulea – SENSE/TURN
Curator: Eugen Rădescu
Galeria CREART, 02.10 – 06.12.2020
Vernisaj: 02.10.2020, 7 PM, în cadrul NAG

Ador să fac fotografii și să petrec timp cu familia și prietenii. Dacă aș descrie munca mea, aș folosi aceste trei cuvinte: ochi-inimă-creier. Sunt o fire curioasă, iar aparatul foto îmi este partener în căutarea frumuseții și în a arăta lumea prin ochii mei. Sunt destul de norocoasă să pot aloca timp suficient proiectelor personale, călătoriilor și colaborării cu o echipă de oameni minunați. Fotografia mea este despre stare, despre sentiment și căutarea detaliilor în imagini care să surprindă estetica umană – relația dintre uman și mișcare. (Mihaela Tulea)

„Teatrul este refugiul meu, locul de unde plec mai bogată sufletește, unde pot jongla cu timpul, un spațiu în care magia te cuprinde sub toate aspectele. Sunt piese pe care le-am revăzut de zeci de ori (fără exagerare), revelația lumii invizibile suflându-mi des în ceafă”, spune Mihaela. Apropierea de seducția involuntară a actorului, de mistica rolului și fascinația limbajului face ca fotografia Mihaelei să recompună sensul și emoția întâlnirii cu scena. (Eugen Rădescu)


Născută și crescută în București, Mihaela Tulea este un creator de imagini, stilul ei fiind unul bazat pe emoția umană și povestirea expresivă. Legătura dintre subiect și fotograf definește munca ei. Ea creează imagini pentru diferite companii, teatre și publicații. De asemenea, lucrează mult pe zona de fotografie de portret.
A câștigat numeroase premii la concursuri de fotografi, precum: concursul ”Se caută fotografia lunii februarie 2014”, cu tema ‘’Fotografia alb-negru’’, organizat de Nikonisti, Malta International Photo Award 2018, Imagine Timișoara Festival 2019 – secțiunea Portret etc.
Lucrările ei au apărut în diverse publicații și pe diferite site-uri: Nikon Pro Magazine, Forbes, Avocați de top, TV Mania, Theatre Public (Franța), Nikonisti.ro etc. A expus la Galeria Odeon, Palatul Șuțu, în cadrul festivalului Reforma Photo Days 2 (la Atelier 030202), la Galateca – galerie de artă contemporană și design.


Eugen Rădescu este manager cultural și curator, specializat în relativism moral. A scris pentru diferite reviste și publicații naționale și internaționale. A fost, printre altele, curatorul Bucharest Biennale 1 (2005), al expozițiilor “How Innocent Is That?”, “Common Nostalgia” la Pavilion, “Hidden Shadows/Roma stories” la Mobius Gallery, București. Este co-editorul PAVILION – journal for politics and culture, co-directorul Bucharest Biennale și președinte al board-ului organizațional BUCHAREST BIENNALE. Este membru al board-ului de selecție apexart New York (SUA). A ținut numeroase conferințe la diverse instituții, printre care apex (New York), Badischer Kunstverein (Karlsruhe), Casa Encedida (Madrid), Paris Photo (Paris), Gulbenkian Centre (Lisabona), Kunsthalle (Viena). A publicat cartea “How innocent is that?” la Revolver Book, Berlin și “QUEER. Istorii ilustrate” la Black Button Books, București.
Este lector la Universitatea din București și profesor asociat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Locuiește și lucrează în București.

NEBUNUL – fragmente

Până pe 8 noiembrie, vă invităm pe site-ul Teatrelli să urmăriți fragmente din lectura performativă după „NEBUNUL” de Savatie Baștovoi, prezentată în premieră la UNDERCLOUD 2020, regia și dramatizarea Chris Simion-Mercurian, cu Antoaneta Cojocaru și Ioana Marchidan.

REGIA ȘI DRAMATIZAREA: Chris Simion-Mercurian
DISTRIBUȚIE
: Antoaneta Cojocaru și Ioana Marchidan
SUPORT VIDEO: 
Bogdan Botofei și Alina Calotă
Prezentat în premieră la UNDERCLOUD
O producție Teatrelli

Spectacolul metaforă „NEBUNUL” propune publicului o întâlnire cu romanul omonim al celebrului monah-scriitor Savatie Batșovoi, într-o formă inedită. Romanul este dramatizat de Chris Simion-Mercurian, care semnează și regia spectacolului, propunând o revelare a problemelor actuale ale omenirii prin intermediul discursului unui sfânt – considerat inițial „smintit“. Vorbele acestuia capătă consistență în interpretarea Antoanetei Cojocaru și a Ioanei Marchidan, în timp ce proiecțiile video concepute de Bogdan Botofei și Alina Calotă vin să pună în valoare substratul, profunzimea și mesajul textului.

Fiecare dintre noi are o poveste adâncă și alege să o arate sau nu, să o împărtășească sau să o țină tainică. Nu tot ceea ce nu are logică e nebunie. Poate că ceea ce nu înțelegem la un moment dat, nu suntem pregătiți să înțelegem, poate că nu trebuie să înțelegem, ci doar să trăim și atât. Să nu-i judecăm pe cei pe care nu-i citim, căci uneori noi nu avem capacitatea să le atingem sufletul. În fiecare întâlnire există un sens. Și la un moment dat, când și dacă ești pregătit, acesta se dezvăluie.” – povestește regizoarea Chris Simion-Mercurian despre decizia de a monta acest text.

Publicat în anul 2006, romanul Nebunul de Savatie Baștovoi este distins cu Premiul Consilului Europei la Salonul Internațional de Carte Chișinău. Eseist, poet, romancier și teolog, Savatie Baștovoi este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani din Republica Moldova.

Înregistrarea este disponibilă pe site-ul Teatrelli, la secțiunea Spectacole online.